Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Hășmaș - Tradiții și obiceiuri codrenești

Așazată la poale de Codru Moma, comuna Hășmaș este una dintre cele mai frumoase comune din județul Arad, atât prin farmecul aparte al satelor, cât și datorită peisajelor. Dar dincolo de frumusețea locurilor și a oamenilor calzi de pe aceste meleaguri, comuna Hășmaș are un bogat patrimoniu, tradiții și obiceiuri, pentru că aici încă se mai păstrează obiceiurile satelor așezate frumos pe firul văilor și chiar dacă modernul își face loc și pe acest tărâm locuitorii acestor sate nu și-au uitat cântecul și portul popular, care au făcut Hășmașul cunoscut încă din anii 70.

Hășmaș - Tradiții și obiceiuri codrenești
Comentează 0

De altfel, comuna Hășmaș  are și astăzi un ansamblu de dansuri format numai din copii de la școală, ceea ce asigură ani buni de aici înainte continuitatea cântecului și jocului hășmășan. Și pentru că se dorește ca aceste obiceiuri frumoase să nu dispară, iată că și în acest an Primăria Comunei Hășmaș, consiliul local și primarul comunei Hășmaș, Cornel Popa au organizat una dintre cele mai frumoase sărbători folclorice din județ, astfel încât hășmășenii să aibă parte de un spectacol folcloric de excepție care să prezinte numai folclor autentic și de calitate din mai multe zone ale țării, astfel că pe scena din Hășmaș și-au prezentat cântecul și dansul popular artiști consacrați din Maramureș, Bihor și Arad, precum și câteva ansambluri de dansuri din județul Arad și din Bihor.

A fost un program folcloric de excepție prezentat de Nicoleta Pavel, realizator de emisiuni la TV ARAD și radio Arad, care a debutat la ora 14.00 pe scena amenajată pe stadionul din Hășmaș, cu un cuvânt de bun venit pentru toți cei prezenți, din partea primarului Cornel Popa, care totodată a avut și un salut din partea Geaninei Pistru, o fiică a satului Hășmaș care din păcate a trebuit să fie prezentă în altă parte, dar care este mereu cu sufletul alături de Hășmaș. Din partea Consiliului Județean a fost prezent  vicepreședintele Răzvan Cadar, iar din partea Primăriei Arad viceprimarul Ionel Bulbuc, împreună cu consilierul municipal Florin Mariș, un fiu al comunei Hășmaș. Senatorul Ioan Cristina a fost și dânsul alături de cei prezenți la eveniment.

Primii care au evoluat pe scenă au fost copii din ansambul de dansuri „Codrenii Hășmașului” care au prezentat o suită de dansuri populare locale, apoi pe scenă au urmat ansamblul de dansuri Șiriana din Șiria, coordonat de Viorel Popa. De menționat că Ansamblul Șiriana participă tot mereu la festivaluri internaționale în Europa, reprezentând cu cinste Aradul.

 Ansamblul de dansuri „Doina Crișului” din Ineu, este la fel, un ansamblu cunoscut atât în țară cât și în străinătate. Ansamblul „Codrenii Bihorului” a venit din zona Beiușului, (Bihor) ducând cântecul și dansul codrenesc din zona ,,Binjului”, mai precis din comuna Roșia. Cu drag am așteptat și binecunoscutul ansamblu de dansuri „Zestrea Buduresei” (Bihor) condus de neobositul ,,Oanea dobașul” (sau Ioan Popa dubașu de la Binj) un prieten drag nouă celor din județul Arad. Se spune că nimeni nu joacă ca bihorenii și „Oanea dobașu”, ne-a demonstrat acest lucru pentru că ansamblul „Zestrea Buduresei” este foarte apreciată în județul Arad, mai ales pe Valea Crișului Alb, unde cu zeci de ani în urmă era Regiunea Crișana, iar influența Bihorului se simte accentuat și acum în multe sate din zona de confluență.

Un oaspete drag și un as al viorii sau al „zongorii”, așa cum spun moroșenii, a fost Vasilică Ceterașu, cel care știe să cânte la vioară din orice poziție, inclusiv dacă arcușul viorii este în decolteul unei doamne. Radu Moș , ,,președintele mincinoșilor,, a avut câteva momente vesele pe scenă aducând zâmbetul pe fețele celor prezenți. Soliști vocali Ioan Popa (din Hășmaș), Monica Groza, Roberta Tomșa, Mihaela Suciu, Alin Neag, Bianca Tomoiagă, Diana Mihuț , Alina Dărău, Bianca Popa, Ioana Boroș au adus cu drag cântecele lor pe scena din Hășmaș. Binecunoscutele soliste Mariana și Simona Tomele (surorile Tomele) ne-au adus cu drag cântecul codrenesc din comuna Roșia (Bihor). Surorile Tomele sunt tot mai cunoscute și apreciate în județul Arad, fiind invitate tot mai mult la festivalurile din județul Arad. Gabi Bârsăuan cu orchestra a venit tocmai de la Macea , aducând cu drag cântecul  de la câmpie. De altfel domnul Gabi Bârsăuan este și viceprimarul comunei Macea. Orchestra condusă de Ilie și Paul Pașca au avut un program special alături de solista Paula Pașca și maestrul Ștefan Muntenaș, vocea de aur din Arad.

Invitat special a fost părintele Marius Ciprian Pop, un om și o voce deosebită, un om cald care reușește întotdeauna să pătrundă în sufletele oamenilor. Întotdeauna începe cu o un frumos cântec religios, o rugă celui prea înalt, astfel încât ne aduce aminte că suntem făpturile lui Dumnezeu. Programul folcloric a luat sfârșit spre miezul nopții. Astfel, vreme de aproape zece ceasuri cântecul popular codrenesc a răsunat peste pădurile de la poalele Codrului Moma, ducând cu el frumoasele obiceiuri și tradiția codrenilor de pe aceste meleaguri.

Galerie foto (576)

Articole asemanatoare