Șperaclul CASEI CU LACĂT

scris de Vasile Zărăndan • 15 Jul 2019 • 0 Comentarii

Tema filmului ”Casa cu lacăt”, proiectat zilele trecute la Cinema ARTA, este cu siguranță teribil de actuală. Documentarul regizoarei arădence Diana Gavra, prezentat publicului de actorul Zoltan Lovas, începe inspirat, narând parabola Casei cu lacăt, al cărei butuc a fost furat (ce către cei ce nu au reușit să deschidă lacătul?!) și continuă în forță cu declarația năucitoare a fostului eurodeputat PSD, Adrian Severin care, după ce a făcut doi ani de pușcărie, concluzionează halucinant: ”Dacă toți suntem corupți, înseamnă că nimeni nu e corupt”!

Din păcate regizoarea Diana Gavra coboară apoi mult miza filmului, mulțumindu-se să prezinte doar cazul unui amărât de inspector școlar de la Arad, ce pusese pe roate un sistem de fraudare a bacalaureatului cu complicitatea altor profesori din municipiu, ce dădeau meditații unor copii ai căror părinți erau dispuși ”să cotizeze”, pentru ca odraslele lor habarniste să ia ”bacu”.

Asupra fenomenului corupției în școli și în societatea românească de-a lungul timpului au fost intervievați apoi profesorii arădeni de elită Tudor Dragomir, Lajos Notaroș și Mihai Maci, care au făcut comentarii aplicate (și chiar pitorești), însă eu, personal, am avut tot timpul filmului sentimentul că școala este cel mult o victimă colaterală a flagelului corupției.

Cum să mă explic? Când vezi că însăși judecătorii Curții Constituționale sunt cei ce ridică ”mingi la fileu” partidului de guvernământ și dau o mână de ajutor liderului PSD, Liviu Dragnea, aflat în boxa acuzaților, când observi comportamentul mai mult decât duplicitar al Ministrului Justiției, Tudorel Toader, sau servilismul partinic al penibilului Avocat al Poporului (Victor Ciorbea), cu toții având lefuri și pensii astronomice, ce exigențe etice mai poți pretinde unui mărunt inspector școlar de provincie, care o întinde de la o chenzină la alta?!

Imaginați-vă societatea românească precum un meci de fotbal, unde arbitrii (de centru și de linie) sunt judecătorii și procurorii. Și, atâta vreme cât arbitrii nu fluieră corect faulturile și hențurile, cum am putea pretinde jucătorilor să joace cinstit?!

În circul corupției autohtone învățământul românesc, cu al său bacalaureat nenorocit, mi se pare mai degrabă un fel de Acar Păun, ce nu face decât să se adapteze cum poate situației.

Gândiți-vă că în ritmul în care informatica (inteligența artificială) schimbă lumea de la o zi la alta, nu vor trece 20 de ani și peste jumătate dintre profesiile actuale vor dispare cu totul, de la șoferii profesioniști, până la bugetarii ce ne țin cu orele pe la ghișeie. Și atunci un învățămând desuet, cu niște inspectorate școlare anacronice torturează încă tinerii cu un bacalaureat depășit de timp, a cărui promovare nu-i va ajuta chiar cu nimic în viața de zi cu zi. Și atunci nu e de înțeles că ei încearcă să eludeze, să ”fenteze” cumva această corvoadă devenită inutilă.

Și dacă regizoarea Diana Gavra și-a început filmul cu o parabolă, o să-mi închei și eu articolul tot cu o poveste semnificativă. Se zice că regele Prusiei, Frederic al II-lea, voia să-și extindă parcul regal, însă se lovea de îndărădnicia unui vecin, ce avea pe iazul de graniță o moară. Pierzându-și până la urmă răbdarea, regele l-a avertizat pe vecin că, dacă nu vrea să-i vândă proprietatea, tot o să-i ia moara cu forța. Și atunci morarul, fără să stea o clipă pe gânduri, i-a răspuns prompt:

- Mai există judecători la Berlin!

Și oare profesorul Ioan Morar din Arad s-ar putea adresa azi cu aceași siguranță (că i se va face dreptate) Avocatului Poporului, când a văzut-o de atâtea ori pe Renate Weber la Antena 3, unde se denatura scandalos adevărul?!

Vasile de Zărand