Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sărbătoarea secerișului în parohia arădeană Mănăștur

Sărbătoarea secerișului în parohia arădeană Mănăștur
Comentează

Sâmbătă, 19 iulie 2025, în satul Mănăștur, Comuna Vinga, Protopopiatul Arad, a avut loc Sărbătoarea Secerișului. Acest eveniment a fost organizat de către Primăria Vinga, prin domnul primar Ioan-Sorin Negrei, fiu al satului, în colaborare cu părintele paroh Valentin Strâmbei și credincioșii parohiei.

Sărbătoarea a debutat la ora 17:00, în biserica parohială cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, săvârșindu-se slujba Vecerniei de către un sobor de preoţi, sub protia Preacuviosului Părinte Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. Alături de Preacuvioșia sa au slujit: Pr. Milan Miocovici – Parohia Ortodoxă Sârbă Mănăștur, Pr. Sorin Higioșan – Parohia Zădăreni și Pr. paroh Valentin Strâmbei.

La sfârșitul slujbei s-au citit și rugăciuni de binecuvântarea a roadelor celor noi.

La sfârşitul slujbei, Părintele Iustin Popovici a rostit un cuvânt de învățătură, în care a apreciat tradiția din această parohie de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru roadele primite în timpul anului.  Totodată, fiind în ajunul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, părintele a prezentat viața acestui mare sfânt, profetul focului ceresc, care este considerat ocrotitorul cerului și aducătorul ploii. El a fost trimis de Dumnezeu să trezească poporul din rătăcirea idolatriei, dar și să arate cât de mare este puterea rugăciunii și a credinței adevărate. În vreme de secetă, Sfântul Ilie a fost hrănit prin minune la pârâul Cherit și apoi în casa unei văduve sărmane, unde făina și untdelemnul nu s-au terminat – semn că Dumnezeu nu uită pe cei ce se încred în El. Așa și noi, astăzi, venim cu recunoștință, știind că tot ce crește din pământ – grâul, porumbul, vița și pomii – nu rodește doar prin puterea omului, ci mai ales prin binecuvântarea Cerului. Munca noastră ar fi zadarnică fără ploaie, fără soare la vreme, fără îndurarea lui Dumnezeu. Să nu uităm, așadar, că secerișul nu este doar rodul câmpului, ci și un simbol al roadelor sufletești. Așa cum strângem grâul în hambare, așa să strângem și credința, iubirea, smerenia și milostenia în inimile noastre.

Să-l rugăm pe Sfântul Ilie să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu: să ne apere de secetă, de furtuni și de grindină. Să ne învețe să fim gospodari buni ai pământului, dar și lucrători vrednici ai Împărăției lui Dumnezeu.

Cu inimi mulțumitoare, să spunem: Slavă Ție, Doamne, pentru pâinea cea de toate zilele! Slavă Ție pentru rodul pământului și pentru sfinții Tăi!

La final, părintele Iustin a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, mulțumind organizatorilor pentru invitație, felicitându-i totodată pentru inițiativa organizării unui astfel de eveniment și încurajându-i spre a forma o tradiție în acest sens care să dăinuie peste ani.

În cele din urmă, părintele paroh Valentin Strâmbei le-a mulțumit tuturor: părintelui consilier, preoților slujitori, oficialităților locale și județene, între care, alături de domnul primar Ioan-Sorin Negrei s-a aflat și domnul deputat Răzvan Cadar, precum și celor prezenți pentru bucuria de a fi împreună la o sărbătoare atât de frumoasă pentru comunitatea parohială.

După aceasta a urmat în curtea Căminului Cultural din localitate un moment artistic.

Diac. Adelin-Ștefan Rusu

Galerie foto (11)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite