Razie pe străzile Aradului: oameni ai străzii duși la adăpost și amenzi pentru consum de alcool
Polițiștii locali din Arad, alături de echipaje ale Poliției Municipiului Arad și Jandarmeriei Române, au desfășurat, ieri dimineață, o acțiune coordonată pe raza municipiului, având ca obiectiv creșterea siguranței publice și protejarea persoanelor vulnerabile.
Intervenția a vizat identificarea persoanelor fără adăpost, transportarea acestora în locuri sigure și sancționarea comportamentelor care afectează ordinea și conviețuirea socială. În urma verificărilor, polițiștii locali au condus șase persoane fără adăpost la Adăpostul de noapte, oferindu-le astfel acces la condiții minime de protecție în sezonul rece. Alte trei persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru identificare și luarea în evidență.
Totodată, oamenii legii au aplicat două sancțiuni contravenționale pentru consum de alcool pe domeniul public, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, republicată.


















