Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PSD, desființat de presa elvețiană: În guvernare sunt active forțe corupte postcomuniste

Cel mai important ziar de limba germana din Elvetia, Neue Zurcher Zeitung, desfiinteaza Partidul Social Democrat intr-o analiza ampla publicata cu prilejul preluarii presedintiei Consiliului Uniunii Europene de catre Romania.

PSD, desființat de presa elvețiană: În guvernare sunt active forțe corupte postcomuniste
Comentează 0

Articolul - intitulat "Modelul de business al Guvernului Romaniei este deturnarea fondurilor europene" - este semnat de profesorul Oliver Jens Schmitt, specialist in istoria recenta a Romaniei.

"In ciuda sperantelor societatii civile, Romania se afla intr-o criza profunda. In guvernare sunt active fortele corupte postcomuniste, care doresc sa intoarca timpul istoric in perioada Ceausescu. Motivele pentru fractura intre Guvern si societate sunt profunde", scrie publicatia, citata de ziare.com.

"Nu a fost niciodata atat de evident ca Guvernul este coplesit de aceasta sarcina. Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, considera Cabinetul Vioricai Dancila 'complet nepregatit'. Ministrul Afacerilor Europene a demisionat recent de frustrare. Cele doua tari care detin presedintia Consiliului atat inainte, cat si dupa Romania, Austria si Finlanda, se pregatesc sa absoarba neplacerile politice emergente. Finlanda chiar s-a oferit sa preia sarcina Romaniei. Dar se intrezaresc chiar si probleme mai grave: Romania preia Presedintia nepregatita deoarece Guvernul sau este in primul rand preocupat de aducerea sub controlul sau a sistemului judiciar independent. Partidul postcomunist oligarhic PSD, care se numeste in mod oficial social-democrat, este dominat de oameni care sunt fie condamnati sau se tem de o pedeapsa cu inchisoarea. Modelul lor de afaceri se bazeaza in principal pe deturnarea fondurilor europene. Atat timp cat UE le-a permis sa faca asta, membrii acestei caste corupte si-au vazut de activitatea lor in liniste. Postcomunistii devin tot mai nervosi odata cu protestele masive si preluarea presedintiei UE, care au atras atentia opiniei publice internationale asupra Romaniei", arata Neue Zurcher Zeitung.

Autorul mai arata ca "distrugerea statului de drept este deja avansata", in conditiile in care Directia Nationala Anticoruptie a fost "lovita" de demiterea Laurei Codruta Kovesi. In plus, este amintita si procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazar, care este descris "la fel de eficient" precum fosta sefa DNA.

"Starea de spirit in tara este tensionata. Populatia urbana bine educata este frustrata, dar si resemnata. Romania (...) se afla in cea mai grava criza de la caderea dictatorului comunist Nicolae Ceausescu", completeaza Schmitt.

Acesta atrage atentia ca situatia este similara cu cea din alte state postcomuniste: "vechile cadre si clicile lor reinnoite au pastrat puterea de-a lungul generatiilor".

"Un aparat de partid puternic, regional si local, un control considerabil asupra serviciului public si distribuirea resurselor de stat. Grupul din jurul celui mai puternic om din tara, Liviu Dragnea, nu poate fi decat periculos. Acesta si-a eliminat cu succes adversarii din partid, cum ar fi primarul municipiului Bucuresti. Oricum acestia nu erau adversari credibili din cauza propriilor masinatiuni", mai precizeaza, printre altele, sursa citata.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite