Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PROGNOZA METEO. Vreme ca de Paşte la sfârşit de februarie

Pentru joi meteorologii anunţă o uşoară răcire a vremii, iar apoi valorile termice vor fi în creştere, ajungând să fie mai ridicate decât în mod normal la sfârşitul lunii februarie.

PROGNOZA METEO. Vreme ca de Paşte la sfârşit de februarie
Comentează 0

Joi, valorile termice vor continua să scadă, în regiunile sudice şi sud-estice. În cursul zilei cerul va fi temporar noros şi doar izolat vor fi posibile ploi slabe, iar la munte fulguieli. Noaptea, înnorările se vor accentua în regiunile vestice, nord-vestice şi parţial în cele centrale, unde ploile, în general slabe cantitativ, se vor extinde ca arie. În Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare. Vântul va fi slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în estul Transilvaniei şi 13 grade, la nivel izolat, în sud-vestul extrem.

Vineri, valorile termice, în creştere faţă de cele din intervalul precedent, vor fi mai ridicate decât în mod normal la sfârşitul lunii februarie. Cerul va avea înnorări şi va ploua, în general slab, local în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. La munte şi izolat posibil şi în Maramureş şi nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, precum şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 15 grade. În zonele joase de relief, cu precădere din sud şi din est, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Sâmbătă, valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele normale la această dată, în special în regiunile sudice şi sud-estice. Cerul va avea înnorări, mai accentuate în prima parte a zilei cand temporar va ploua slab, în centrul ţării şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. La munte, dar posibil, trecător şi în Maramureş şi în nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în Lunca Dunarii. În zonele joase de relief, cu precădere din sud, dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

Duminică, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile intracarpatice valorile termice vor depăşi cu mult mediile climatologice specifice perioadei. Astfel, sunt aşteptate maxime termice cuprinse între 8 şi 18 grade. Meteorologii anunţă că temperaturile vor continua să crească în primele două zile ale săptămânii viitoare, pentru ca mai apoi o nouă răcire bruscă să se resimtă în toate regiuniile. Luni începe să plouă, mai întâi în regiunile vestice, apoi în jumătatea de sud-est a ţării.

Sursa romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite