Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Președintele Bulgariei cere demisia guvernului, după protestele violente față de proiectul de buget

Președintele Bulgariei a cerut guvernului minoritar să demisioneze, ca urmare a protestelor masive din această săptămână, declanșate de proiectul de buget pentru 2026. Luni seară, manifestările au degenerat în confruntări violente de stradă, în centrul Sofiei.

Președintele Bulgariei cere demisia guvernului, după protestele violente față de proiectul de buget
Comentează

„Bulgaria are nevoie de o schimbare reală care să conducă la statul de drept şi la restaurarea statalităţii, iar acest lucru nu poate fi realizat de actuala coaliţie de guvernare”, a anunțat președintele Rumen Radev la postul public de televiziune BNT. El a afirmat că protestele de luni au arătat că guvernul nu a reuşit să răspundă aşteptărilor poporului şi ar trebui să demisioneze imediat.

„Alegerile anticipate sunt singura cale de urmat”, a declarat Radev.

Confruntări de stradă la Sofia, pe fondul protestelor față de planurile guvernului de a majora taxele. Manifestanți mascați au aprins focuri – VIDEO

Șeful statului, un candidat independent susţinut de stânga, care se află la al doilea mandat, este un vechi critic al guvernul dominat de partidul de drept GERB, acuzându-l de corupţie.

Coaliţia de guvernare a respins cererile de demisie a guvernului, Boiko Borissov, preşedintele partidului GERB aflat la putere, avertizând asupra posibilului „haos” ce ar putea urma, odată cu creşterea vertiginoasă a preţurilor după adoptarea euro de către Bulgaria.

Partidul de opoziţie Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (CC-DB) a declarat pentru Reuters că va depune vineri o moţiune de cenzură împotriva guvernului şi va organiza un nou protest săptămâna viitoare.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite