Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Polițiștii locali au salvat un bărbat căruia i s-a făcut rău în parcarea unui magazin din Aradul Nou

Polițiștii locali au avut, în ultimele 48 de ore, două intervenții prin care au sprijinit direct cetățenii aflați în situații dificile.

Polițiștii locali au salvat un bărbat căruia i s-a făcut rău în parcarea unui magazin din Aradul Nou
Comentează

În data de 02.03.2026, în jurul orei 10:20, „un echipaj cu atribuții de ordine publică aflat în patrulare în cartierul Aradul Nou a identificat, în parcarea magazinului Lidl, un bărbat aflat într-un autoturism, într-o poziție nefirească, prezentând semne vizibile de suferință.”
În interiorul mașinii, polițiștii au observat „documente medicale care indicau afecțiuni grave, inclusiv hepatită virală cronică.” Aceștia au solicitat imediat intervenția unui echipaj medical prin 112 și „au monitorizat permanent starea persoanei până la sosirea ambulanței.”
Echipajul medical a acordat primul ajutor, iar bărbatul „a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.”
Portofel pierdut, restituit proprietarului
În cursul zilei precedente, un alt echipaj a intervenit după ce un cetățean a semnalat găsirea unui portofel în zona Obor. Acesta conținea „documente personale, carduri bancare și o sumă de bani.” Polițiștii locali au verificat datele și, constatând că „adresa reală de domiciliu a proprietarului era diferită de cea menționată în actul de identitate, s-au deplasat pentru a preda bunul.
Direcția Generală Poliția Locală Arad transmite că, „prin aceste acțiuni, își reafirmă angajamentul ferm față de siguranța, protejarea și sprijinirea comunității locale.” Totodată, cetățenii sunt încurajați ca „în situații similare, să apeleze Serviciul Dispecerat al Poliției Locale Arad, la numărul gratuit 0257/939, disponibil permanent.”

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite