Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Percheziţii la saloane erotice din Arad şi Vladimirescu şi la persoane bănuite de proxenetism

În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T -  Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 13 percheziții domiciliare la 14 imobile, din județele Timiș și Arad, pentru destructurarea a două grupuri infracționale organizate, specializate în proxenetism și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv.

Potrivit pressalert.ro, ar fi fost vizate saloane de masaj erotic situate în Arad şi Vladimirescu.

Percheziţii la saloane erotice din Arad şi Vladimirescu şi la persoane bănuite de proxenetism
Comentează 3

„În fapt, s-a stabilit că, în perioada iunie 2021- mai 2023, 14 persoane fizice și juridice, sub paravanul a 4 societăți comerciale au constituit două grupuri infracțional organizate, specializate în comiterea infracțiunilor de proxenetism, prin înlesnirea prostituției și tragerea de foloase materiale, ca urmare a practicării prostituției de către 11 femei, în cadrul a două saloane de masaj erotic, unde erau distribuite substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, persoanelor care întrețineau acte sexuale cu fetele din cele două saloane. Vor fi puse în executare  21 de mandate de aducere”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

De menţionat că suportul de specialitatea a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Unității Teritoriale de Analiză a Informației Timișoara. „Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba, Iași, Cluj, Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara. 

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai susţin reprezentanţii Poliţiei.

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite