Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Pe drumul urbanizării – investiţii în comuna Vladimirescu (FOTO)

În Vladimirescu, comuna cu cel mai pronunțat grad de urbanizare din întreg județul, progresele continuă să se facă simțite. Aflată la o scurtă distanță de Arad, comuna oferă un nivel de confort care rivalizează cu cel din municipiu. După vizita pe care a făcut-o în comună, deputatul liberal Glad Varga spune că la Vladimirescu progresul continuă, investițiile în infrastructură, educație, spații verzi fiind în plină desfășurare.

Pe drumul urbanizării – investiţii în comuna Vladimirescu (FOTO)
Comentează 3

„Primarul liberal Mihai Mag dovedeşte calități de lider gospodar, fiind atent la nevoile și aspirațiile comunității locale.

Cu prilejul discuţiei pe care am avut-o, primarul Mihai Mag mi-a prezentat proiectele în curs de desfăşurare, rezultate ale efortului continuu susținut de echipa formată la Primăria Vladimirescu, care şi-a dedicat timpul și energia pentru a implementa aceste proiecte în beneficiul tuturor”, a declarat Glad Varga.

Semaforizarea intersecției dintre DN7 și strada Gării, stațiile de tramvai și autobuz realizate la standarde europene, construirea unui afterschool, modernizarea școlii de la Horia, introducerea canalizării la Horia, Cicir și Mândruloc, realizarea unei aducțiuni de apă, dar și subtraversarea care va face legătura între Cartierul Via Carmina și Municipiu sunt investiții care vor ridica gradul de confort al locuitorilor.

Trafic mai lejer într-o intersecție foarte aglomerată

Semaforizarea intersecției principale din centrul localității Vladimirescu, foarte aglomerată la orele de vârf, este o lucrare complexă, finanțată de la bugetul local cu aproximativ 3,5 milioane de lei. Pe lângă montarea semafoarelor, a fost realizată o nouă bandă de circulație, rețeaua electrică a fost introdusă în subteran pe o distanță de un kilometru, a fost proiectată o rețea de iluminat arhitectural și urmează să fie amenajate spațiile verzi şi o zonă cu gazon cu sistem de irigații automat, chiar și între liniile de tramvai. Deși semafoarele nu sunt încă funcționale, adăugarea benzii suplimentare a îmbunătățit considerabil traficul. Proiectul nu se oprește însă aici, ci va continua cu realizarea de parcări pe străzile adiacente, respectiv Gării și Ștefan cel Mare, până aproape de Căminul Cultural, pe o distanţă de aproximativ 300 m.

Stații de tramvai moderne

Utilizatorii transportului în comun sunt întâmpinați de stații de tramvai moderne, care reflectă angajamentul edilului pentru confort și tehnologie de vârf. Acestea sunt dotate cu acoperișuri din panouri fotovoltaice, asigurând nu doar protecție împotriva intemperiilor, ci și o sursă ecologică de energie. Stațiile dispun de ecrane informative, furnizând detalii precise despre orarele tramvaielor, iar pentru pasagerii conectați digital, există surse de încărcare wireless și USB pentru dispozitivele lor mobile. Pentru a spori siguranța, stațiile sunt echipate cu camere antivandalizare. Experienţa călătorilor este îmbunătăţită de routerele cu internet gratuit, ce oferă acces online pentru cei care așteaptă sosirea tramvaielor. Transportul public devine astfel parte integrantă a unei comunități moderne și bine conectate.

Investiții în educație și infrastructură publică – finanţări obținute prin AFIR, PNRR și PNI „Anghel Saligny”

Finalizarea unui afterschool la Vladimirescu în valoare de 3 milioane lei, cu finanțare asigurată de AFIR, oferă elevilor comunei un mediu propice pentru dezvoltare și învățare suplimentară. La Horia, școala va fi reabilitată printr-un proiect de 4,3 milioane lei, finanțat prin PNRR și tot la Horia vor începe lucrările la canalizare, o investiție esențială evaluată la 9,6 milioane lei, susținută prin PNI „Anghel Saligny” pentru a îmbunătăți infrastructura de bază și calitatea vieții în comunitate. Tot prin intermediul acestui program, se va realiza o aducțiune de apă din Micălaca, asigurând o sursă durabilă și sigură de apă pentru locuitori, prin crearea unui inel în jurul localităţii într-un proiect evaluat la 5,6 milioane lei.

Mobilitate printr-o rută alternativă: un nou viaduct

Locuitorii Cartierului Via Carmina vor avea la dispoziție o nouă rută pentru a ajunge în municipiu, fără a mai fi nevoiți să intre pe DN7 și să piardă zeci de minute pe drum. Va fi construit un viaduct pentru autoturisme care va face legătura între cartier și strada Voinicilor din Municipiu, oferind posibilitatea de a economisi timp ce poate fi dedicat altor activităţi sau responsabilităţi.

Cea mai costisitoare investiție așteaptă un aviz de la CFR

Lucrările de canalizare la Cicir și Mândruloc, în valoare de 38 milioane lei, reprezintă cea mai costisitoare investiție aflate în derulare. „Progresul este însă încetinit, fiindcă Primăria așteaptă de două luni un aviz de la CFR, legătura cu sistemul de canalizare din municipiul Arad fiind planificată să se realizeze în zona viaductului ce urmează a fi construit în dreptul Cartierului Via Carmina, iar proiectantul întârzie să furnizeze coordonatele precise de amplasare ale viaductului. Primăria întreprinde toate demersurile necesare pentru accelerarea acestui proces şi continuarea implementării investiţiei”, a ținut să precizeze Glad Varga.

Promovarea investiţiilor verzi - parc fotovoltaic pe 42 ha

De asemenea, deputatul susține că autoritățile locale de la Vladimirescu vin în sprijinul investitorilor.

„Pe parcursul vizitei recente în Vladimirescu, am putut constata că administrația locală, condusă de Mihai Mag, vine în sprijinul investitorilor, cărora le sunt oferite o serie de facilități. Oamenii de afaceri sunt încurajați să-și canalizeze resursele aici, ceea ce va contribui nu doar la creșterea economică, ci și la generarea de venituri fiscale esențiale pentru bugetul local. În acest context, nu este surprinzător să vedem un parc fotovoltaic la intrarea în Horia, care a început să fie construit pe o suprafață generoasă de 42 ha. Valoarea totală a proiectului depășește 32 milioane lei, reprezentând o investiție semnificativă în energia verde și în viitorul sustenabil al comunității. Acest parc fotovoltaic nu doar că va contribui la producția de energie curată, dar va aduce și beneficii economice substanțiale și va consolida statutul comunei ca o destinație atractivă pentru investiții în domeniul energiei regenerabile”, a mai spus deputatul liberal arădean, care în încheiere a ținut să sublinieze dedicarea de care dă dovadă administrația locală. În Vladimirescu, fiecare iniţativă reflectă dedicarea echipei primarului Mihai Mag pentru bunăstarea şi prosperitatea locuitorilor comunei. Mă bucur că am putut susţine astfel de proiecte de dezvoltare durabilă”, mai spune parlamentarul.

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite