Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

OAMENI la RĂSCRUCE: Lena Constante, sau cum o fi să stai 8 (opt) ani închisă singură într-o celulă ?!

OAMENI la RĂSCRUCE: Lena Constante, sau cum o fi să stai 8 (opt) ani închisă singură într-o celulă ?!
Comentează 1

Până la vârsta de 40 de ani (40 - numărul simbolic al încercărilor date omului în Vechiul Testament!) pictorița Lena Constante (aromâncă după tată) fusese o privilegiată a sorții. În tinerețea interbelică bucureșteană  studenta la Arte  Frumoase avusese norocul să facă parte din legendarele echipe sociologice ale lui Dimitrie Gusti, împreună cu care cutreierase vară de vară satele românești și studiase viața spirituală a țăranului din toate provinciile țării. Tot atunci îl cunoscuse pe Harry Brauner, valorosul etnomuzicolog de mai târziu, cu care făcea o pereche insolită în peisajul intelectual al capitalei. Iar, imediat după terminarea războiului, a ajutat-o pe prietena ei, Elena Pătrășcanu, să pună bazele Teatrului ”Țăndărică” din București.

Numai că, în noaptea de 17 Ianuarie 1950, această artistă fragilă, parte a elitei cultural - politice a capitalei Republicii Populare Române, avea să audă la poarta vilei în care locuia soneria Simfoniei a V-a, a Destinului, ce venea sub forma a doi securiști în haine de piele și care îi arestau, atât pe ea, cât și pe Harry Brauner, sub acuzația de spionaj împotriva republicii populare.

Și a petrecut următorii 8 ani (din cei 12, cât a executat!), singură într-o celulă neîncălzită, cu un bec de 200 de Wolți, aprins 24 din 24 de ore și cu o vizetă în ușă, prin care paznicul avea ordinul să o privească tot la două minute și să-i atragă imediat atenția, dacă în timpul zilei se întindea cumva un moment pe pat, dacă, în timpul nopții introducea cumva involuntar mâinile sub pătură, sau dacă răsucea cumva capul la stânga sau la dreapta pe pernă.

În rest, interogatorii zilnice, în care anchetatorii făceau presiuni asupra ei să recunoască faptul (scenariu conceput de sinistrul Belu Zilber) că făcuse parte dintr-o rețea de spionaj, ce livra Israelului informații furnizate de fostul ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu. Căci el era, de fapt, adevărata miză! Strălucitul avocat ilegalist, cu doctorat (pe bune) în Germania (Leipzig), Pătrășcanu îi ”luase fața” în primii ani ai ”puterii populare” tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român, și, conform logicii de fier al oricărui stat totalitar, unde nu puteau coexista doi ”lideri supremi” în același timp, se ordonase mazilirea lui Pătrășcanu. De altfel, Gheorgeh Gheorghiu-Dej se mai aflase cu câțiva ani înainte într-o situație asemănătoare, când pusese la cale, fără să ezite, lichidarea altui concuret ilegalist, jurnalistul Ștefan Foriș.

Iar acum biata Lena Constante, scenografa Teatrului ”Țăndărică”, nu era decât o mică rotiță, care se încăpățâna să nu lase să se învârtă, așa cum fusese planificat, mecanismul diabolic al acuzării.

Așa că, după cum iși amintește pictorița, au urmat, curând, cei trei F: FRIG, FOAME, FRICĂ. Adică amenințările și privarea de somn și mâncare au început să alterneze cu bătăi pe ”rotisor”, mâinile fiindu-i legate de picioare și apoi femeia era atârnată pe o rangă orizontală, astfel încât tălpile picioarelor veneau la nivelul la care îi era cel mai comod torționarului să o bată cu bastonul de cauciuc peste ele, fără a lăsa nici un fel de urme. Și o lovea așa ore întregi, încât la sfârșitul torturii nu mai era capabilă să se deplaseze în celulă pe propriile picioare complet tumefiate, ci trebuia să fie dusă pe după umeri de către doi paznici. O altă metodă diabolică scornită de torționari era ”manejul” (ca la circ), firava artistă fiind obligată să alerge în jurul camerei de tortură ore întregi, până ce cădea jos leșinată.

Cum a rezistat pictorița Lena Constante acestei suferințe zilnice și izolări absolute vreme de 8 ani de zile? Prin puterea CUVÂNTULUI. În tot acest timp a compus în minte trei piese de teatru sofisticate, cu mii de versuri (cu rimă) și sute de scene, pe care le ”vedea” și recita non-stop pe ecranul minții, imediat ce era lăsată un moment liberă. Iar ca să își învingă singurătatea pustiitoare, din puțina rație de pâine ce o primea, punea câteva fârâmituri pe pervazul geamului, unde băgase de seamă că venea zilnic o pasăre ... Numai că cerberul ce o spiona din două în două minute prin vizetă a observat ”manevra dușmancei de clasă”, a raportat ofițerului politic și pictorița s-a pomenit că a doua zi pe exteriorul ferestrei a fost bătută o plasă de sârmă, pentru ca nici măcar păsările cerului să nu se mai poată așeza pe tocul geamului. Și povestește mai departe în jurnal Lena Constante, că întâmplarea cu pasărea a durut-o mai mult decât o săptămână de ”rotisor” sau de ”manej”.

Vă mai relatez doar atât că, începând de prin anii 70, când Lena Constante împreună cu soțul său, Harry Brauner, mergeau des la Paris, pentru a se întâlni cu fratele acestuia, faimosul pictor suprarealist Victor Brauner (cel mai apreciat artist român în străinătate, după Brâncuși, și cu care francezii se fălesc peste tot în lume, dar noi, români risipitori, îl ignorăm, probabil dintr-un complex vadimist, pentru că, vezi Doamne, are origini evreiești ... dar despre ”cazul” Victor Brauner, ce i-a reprezentat pe francezi încă din 1968 la Bienala de la Veneția, voi scrie cu altă ocazie!), deci Lena Constante, de câte ori trecea pe bulevardele Parisului pe lângă o franzelărie, nu rezista impulsului de a intra și a cumpăra o pâine.

”Evadarea tăcută” și ”Evadarea imposibilă”, sunt două cărți de memorii memorabile, în care Lena Constante, o artistă sfioasă, ne povestește cum în momente de răscruce, prin CUVÂNT, soarta poate fi preschimbată în DESTIN.

 

Vasile de Zărand

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite