Întotdeauna am apreciat copiii cuminți, cu bun simț, care își respectă părinții, care au cei șapte ani de acasă, respectând truda și tot ceea ce fac părinții lor pentru ei, iar acești copii sunt în general copiii crescuți la sate. De obicei aceștia știu ce este greul și sunt întotdeauna gata să-și ajute părinții în gospodrie, așa cum eram și noi odată. Îndrăgesc acei copii care nu sunt egoiști, pentru că egoismul naște îngâmfare și răutate întotdeauna, iar odată dezvoltat acest flagel, acel tânăr va deveni de-a lungul timpului un om detestat de cei din jur. Desigur că acest lucru ține în mare măsură de educația primită acasă, de aceea cred că trebuie dat copilului de mic ceea ce are nevoie și nu ceea ce își dorește el, pentru că odată cu trecerea anilor își dorește tot mai mult și mai mult și din păcate își dorește lucruri care nu folosesc decât mândriei lui. Sunt însă copii care nu au posibilități extravagante, dar totuși își iubesc și își respectă părinții (mai mult decât cei care primesc totul pe tavă) ajutându-i ori de câte ori aceștia au nevoie, fie în gospodărie, fie în alte împrejurări.Acei copii sânt o mândrie, o mângâiere și o bucurie sufletească pentru părinții lor. Când am cunoscut-o pe Petronela Farcaș de la Joia-Mare, cred că era prin clasa a IX-a sau a X-a la liceu , având vreo 15-16 ani. Era la sărbătoarea comunei Almaș, mai precis la ,,Târgul de Animale” de la Cil, pentru că animalele au fost dintotdeauna mândria oamenilor din comuna Almaș. Am remarcat-o datorită faptului că se vedea un copil cuminte și cu bun simț, stând lângă niște văcuțe sau vițeluși, între atâtea căruțe și remorcuțe cu animale venite la târg pentru a fi premiate.O fată plăpândă, drăguțică, finuță și foarte liniștită, pe fața căruia am citit bunătate și buna creștere de acasă. De atunci Petronela mi-a rămas la suflet, văzînd-o cu câtă dragoste avea grijă de animalele ei, poate și din simplul motiv că am crescut și eu la țară cu animale în ogradă. Puțini copii mai îndrăgesc astăzi animalele, fie ei și de la sate, însă atunci când eram și noi copii, am fost educați să iubim animalele, să cultivăm pământul, să ne ajutăm între noi și să fim buni unii cu alții. Apoi, la ceva timp, am văzut-o din nou pe Petronela la volanul unui tractor nou de 110 cp, un DEUTZ-FAHR, întorcându-se de la arat pentru că se însera. Atunci am rămas de-a dreptul impresionat cu câtă dexteritate conducea tractorul. Nu-mi venea să cred că o copilă de vreo 18 ani pe atunci, atât de finuță și blândă strunește cu atâta ușurință caii putere. Dar acolo unde este dragoste și pasiune totul se poate, iar Petronela chiar are dragoste și pasiune pentru lucrul pământului. Dacă ar fi să o descriu pe domnișoară, pentru că este o domnișoară acum (este studentă), aș spune în primul rând că are un suflet nobil, are mult bun simț și iubește copiii. Este modestă, finuță, frumoasă dar și foarte harnică. Este foarte legată sufletește de locurile natale și de fermă. ,,Nu aș putea trăi în altă parte, îmi place aici, lângă ai mei”, îmi spunea. De aceea este mereu alături de tatăl ei la fermă, printre animale, pentru că au multe animale care necesită atenție și muncă pentru a putea fi întreținute. Petronela este acum studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, în Timișoara, urmând să intre în anul trei de studii, însă vrea să se întoarcă din nou acasă, la Joia Mare, să muncească cot la cot cu tatăl său și cu Florin Florea, verișorul ei primar, tot medic veterinar (în comuna vecină Chisindia), care lucrează și el pământul. De altfel și tractoarele le-au luat identice, printr-un proiect european de finanțare. ,,Cu Florin suntem ca frații”, spune Petronela, pentru că ei lucrează tot pământul împreună, iar acolo unde ,,Petro,, întâmpină vreo greutate Florin, ca un frate mai mare, o ajută, niciodată nu o lasă la greu, pentru că a lucra pământul și a crește animalele nu e tocmai ușor. Tânăra conduce tractorul de la 10 ani, iar pe atunci aveau un tractor mic, U 445 DT, însă din pasiune și dorința de a învăța, îmbinată cu necesitatea lucrului la fermă, a învățat să strunească tractorul, apoi rând pe rând a lucrat și cu agregatele și utilajele agricole după tractor, iar acum execută orice lucrare agricolă cu tractorul. Și pentru că nu mi-am uitat-o nici odată prima meserie, cea de șofer, am vrut să văd îndemânarea ei la volan și am urcat pe tractor alături de ea, studiind orice mișcare: atenția ei la mașina de împrăștiat gunoi, mânuirea tractorului, schimbarea vitezelor, încadrări pe drumul îngust etc. și pot să spun că am rămas plăcut impresionat de faptul că lucrează atât de frumos și calm cu tractorul, ca un adevărat profesionist, fără zmucituri și bruscări ale utilajului. Cu siguranță tatăl ei Petru Farcaș poate fi mândru de ea și vreau să amintesc faptul că dânsul este inginer mecanic de profesie, lucrând în trecut la S.M.A. în Gurahonț. Sunt convins că tot ceea ce a învățat fiica se datorează în primul rând tatălui ei, pentru că un om bine pregătit profesional va avea întotdeauna elevi pe măsură. Petronela este o tânără deosebită, cum rar se mai găsesc în ziua de astăzi, este ajutorul de nădejde al tatălui ei, dar dincolo de acest fapt, este un exemplu de urmat pentru mulți tineri din ziua de astăzi, care ar putea munci pământul, fiind stăpâni la ei acasă, prin accesarea de fonduri europene, dezvoltându-și propria afacere în satul natal. Cei tineri, aveți viața în față iar de voi depinde bunăstarea voastră și a familiei voastre în viitor. Cineva spunea cam așa: ,,dacă nu voi lupta pentru propriile mele idealuri, voi ajunge să lupt pentru a înfăptui idealurile altcuiva, însă ca slugă”. Cei care aveți pământ la țară, nu îl vindeți (pe bani mărunți pentru străini) pentru că apoi veți ajunge să lucrați ca slugi pe pământul care era odată al vostru și pentru care bunicii voștri au luptat până la Cotul Dunului sau în Munții Tatra. Accesați fonduri europene prin programele existente și prin Gal-uri și dezvoltați-vă propria afacere la voi acasă, pentru bunăstarea voastră și a copiilor voștri. Petronela este un exemplu frumos de gospodar și merită toată admirația și felicitările noastre, ale tuturor, fiind convins că atunci când va termina facultatea se va întoarce la fermă, pentru că la urma urmei, nicăieri nu e mai bine ca acasă.