Coliziune în lanț: două tramvaie, un autoturism și 7 VICTIME; unul dintre tramvaie a plecat în oraș fără vatman (FOTO) / UPDATE: Dosar penal pentru vătămare corporală
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vasile Goldiș au intervenit în această după-amiază la un accident în lanț petrecut pe Calea Aurel Vlaicu, în zona Lebăda. Au fost implicate două tramvaie și un autoturism. Ceea ce este ciudat este însă că unul dintre tramvaie a plecat prin oraș, fără vatman, în urma unor manevre care au avut loc în depoul Companiei de Transport Public.
Update 1 Dosar penal pentru vătămare corporală
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în cauză a fost deschis un dosar penal. În ceea ce privește șoferul și vatmanul aceștia au fost puși să sufle în fiolă, dar s-a constatat că nu au consumat alcool.
„Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciun conducătorul autoturismului nici vatmanul nu se aflau sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, informează Poliția/
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru Transport Personal și Victime Multiple, precum și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.
Echipajele au ajuns rapid la locul accidentului, unde au fost identificate inițial patru victime, preluate și asistate de echipajele medicale.
Ulterior s-a constatat că numărul victimelor este mai mare, șapte persoane, printre care și un minor, fiind transportate la spital. Potrivit reprezentanțiilor ISU, toți cei care au fost transportați la spital sunt conștienți și cooperanți.
În încheiere mai trebuie spus că pompierii militari au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Sursa foto: ISU Arad




















