Nu există bază legală pentru transportul public gratuit; primarul Bibarț cere parlamentarilor să modifice două legi
Propunerea primarului Călin Bibarț de a se renunța la plata biletelor și abonamentelor pe mijloacele de transport în comun din municipiu se lovește de lege. Edilul a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că există neclarități în două acte normative, drept pentru care juriștii Primăriei au redactat o propunere de modificare a legilor cu pricina, propunere care va fi transmisă de primar parlamentarilor arădeni din „arcul guvernamental”.
În scrisoarea care va fi transmisă senatorilor și deputaților se arată că este vorba despre „o propunere legislativă [...] modificare prin care consiliile locale să aibă posibilitatea de a aproba transportul public gratuit”. Bibarț susține că dacă s-ar merge pe cadrul legal actual, s-ar lăsa loc la interpretări, iar hotărârea de consiliu ar putea fi atacată în contencios administrativ.
Primarul susține că va mai dura până ce o eventuală modificare a legii va parcurge întreg circuitul parlamentar, astfel încât, până atunci va propune ca reducerea de 50% acordată donatorilor de sânge să ajungă la 100%, iar în cazul pensionarilor sub 70 de ani cu pensii mai mari de 1.400 de lei, care primesc acum o reducere de doar 50%, să fie modificat acel plafon la nivelul pensiei medii europene. „Voi propune Consiliului Local să ridicăm plafonul la care să se încadreze pensionarii sub 70 de ani. Voi mai discuta și cu personalul tehnic să luăm în calcul pensia medie europeană, care este 1.300- 1.500 de euro, și atunci cred că marea majoritate a pensionarilor se încadrează pentru a beneficia de această gratuitate”, a ținut să precizeze primarul.




















