Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ministrul Muncii a fost la Arad; s-a întâlnit cu mai mulți primari și secretari din județ

Marius Constantin Budăi,  Ministrul Muncii și Justiției Sociale, a făcut astăzi o vizită la Arad. La sediul Prefecturii s-a întâlnit cu mai mulți primari și secretari din județ. Pe lângă câțiva parlamentari, la întâlnire au mai participat prefectul Florentina Horgea, subprefectul Vasilică Damian și directori ai unor instituții deconcentrate din sfera de activitate a Ministerului Muncii.

Ministrul Muncii a fost la Arad; s-a întâlnit cu mai mulți primari și secretari din județ
Comentează 0

Potrivit reprezentanților Prefecturii, discuția a avut un format interactiv, primarii sau secretarii localităților fiind invitați să adreseze întrebări ministrului, care a vorbit despre repartizarea cotelor din impozitul pe venit către primării, dar și la veniturile persoanelor cu dizabilități, salariile personalului din sfera publică, pensiile de stat și pilonul II. „Mă bucur să continuăm mijlocirea acestor discuții între oficiali de rang înalt din Guvernul României, astăzi domnul ministru al Muncii, Marius Constantin Budăi, și primarii sau secretarii localităților din județul nostru. Mulțumesc domnilor parlamentari pentru toate aceste inițiative de a apropia decidenții de la București de oamenii din teritoriu care aplică sau cărora li se adresează măsurile luate. Vom fi mereu deschiși față de aceste tipuri de discuții deoarece pentru a urmări și mai bine interesul cetățenilor, colaborarea dintre structurile centrale și cele locale ale administrației trebuie să fie deplină”, susține prefectul Florentina Horgea.

 

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide