Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Marius Gondor este noul inspector școlar general al județului

Inspectoratul Școlar Județean are, începând de astăzi, un nou inspector școlar general. Este vorba despre Marius Gondor, fost inspector general și fost deputat. În ultima perioadă, Gondor a ocupat funcția de director al Colegiului Național „Vasile Goldiș”.

Marius Gondor este noul inspector școlar general al județului
Comentează 0

„Prin ordinul nr. 5/11.11.2019, ministrul Educației și Cercetării, Cristina Monica Anisie, l-a numit, prin detașare în interesul învățământului, în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Arad, pe Marius Sorin Gondor”, anunță Inspectoratul Școlar Județean.

În ceea ce-l privește, noul inspector general susține că își dorește că IȘJ să fie un partener al tuturor unităților de învățămnt, dar și al tuturor comunităților locale.

„Misiunea încredințată azi se va desfășura sub semnul unui management profesionist, al transparenței și predictibilității și nu în ultimul rând sub semnul unei comunicări eficiente și permanente cu toți actorii din educație. Dimensiunile competenței profesionale și anume cea de specialitate, psihopedagogică, psihosocială și managerială mă fac cred în dezvoltarea unei linii de inovație a managementului educațional centrat pe problemele actuale ale învățământului arădean. Cred cu tărie că Inspectoratul Școlar Județean trebuie să fie un partener al tuturor unităților de învățământ, al tuturor comunităților locale arădene și are datoria să genereze un management educational profesionist și eficient, în interesul elevilor, la nivelul tuturor școlilor din județul nostru”,  a declarat Gondor.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite