Mâine se oprește apa caldă în Arad; se fac probe la noile cazane de la CET
Primarul Călin Bibarț a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că aproape jumătate din lucrările de la noul CET sunt gata, că acestea decurg conform graficului, iar mâine vor fi făcute primele probe la noile cazane.

„Pentru ca noile cazane să poată funcționa, trebuie supuse unor probe. Astfel, mâine, între orele 8 dimineața și 9 seara nu va fi apă caldă în oraș. Această operațiune se va repeta, dar vom anunța din timp acest lucru”, a declarat primarul Călin Bibarț. Acesta a ținut să precizeze că începând din această toamnă, CET-ul va funcționa probabil cu noile cazane, care sunt mai eficiente decât cele aflate acum în funcțiune. „Proiectul nu va fi însă finalizat, după darea în funcțiune a cazanelor noi. Mai avem și partea de cogenerare. La momentul finalizării proiectului, primăvara viitoare, vom fi și cu cazanele în cogenerare, care au un randament mai bun pentru că produc și energie electrică pe care o comercializezi. Ceea ce este important este că suntem aproape la 50% în realizarea proiectului și în grafic cu toate celelalte”, a ținut să precizeze primarul.