Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Investiții pe toate fronturile la Chisindia: lucrările la canalizare au ajuns pe ultima sută de metri (FOTO)

Drumuri și parcări asfaltate, trotuare, podețe, iluminat stradal, investiții în infrastructura educațională, modernizarea căminului cultural, reabilitarea dispensarului, amenajarea peisagistică a centrului civic, sunt câteva dintre proiectele gândite și realizate de administrația condusă de primarul Ionel Pașca, menite să schimbe fața comunei Chisindia.

Investiții pe toate fronturile la Chisindia: lucrările la canalizare au ajuns pe ultima sută de metri (FOTO)
Comentează

Dar la Chisindia se lucrează în continuare. Asta, pentru că în lunile următoare trebuie finalizat proiectul ce presupune realizarea unei rețele de canalizare de 12,5 km, început anul trecut. „Proiectul este finanțat prin Programul Național «Anghel Saligny», având o valoare de peste 6,1 milioane de lei.  Vor fi realizate 332 branșamente, numărul beneficiarilor ridicându-se la aproximativ o mie. Asta, în condițiile în care la rețeaua de apă sunt, în momentul de față, 332 de branșamente. Sistemul va fi racordat la stația de epurare de la Buteni, astfel încât presupune pe lângă rețeaua din comună, care va avea 8,5 km, încă 4 km de conducte pentru a face legătura între localități. Lucrarea e finalizată în proporție de 80%, iar serviciul urmează să fie predat Companiei de Apă, după ce rețeaua va fi gata”, ne-a declarat primarul Ionel Pașca, care a ținut să precizeze că rețeaua rămâne în patrimoniul Primăriei, chiar dacă operatorul va fi Compania de Apă, care gestionează de altfel și sistemul de alimentare cu apă.

Asfaltarea unor străzi amânată pentru anul viitor

Un alt proiect în lucru vizează asfaltarea unor străzi din comună, însă fondurile așteptate prin intermediul Programului „Anghel Saligny” vor fi disponibile abia anul viitor, având în vedere că lucrarea nu a fost începută, spre deosebire de canalizare, care începută fiind a fost finanțată. „Și la anul este bine, deși lucrările de canalizare au fost terminate pe străzi și s-ar fi putut începe asfaltarea. Puteam turna liniștit asfaltul. Proiectul presupune asfaltarea a 12 km de drumuri, atât în Chisindia, cât și în Păiușeni. Licitația e deja făcută, știm constructorul. Mai trebuie doar semnat contractul de finanțare, în valoare de aproape 14 milioane de lei. Chiar ni s-a spus că firma câștigătoare poate să înceapă să se apuce de lucru, pe banii ei, urmând să îi fie decontați”, susține primarul.

Autoturisme electrice pentru Primărie

Și pentru că orice ban economisit de la bugetul local este câștig, Primăria a depus un proiect pe Fondul de Mediu, în vederea obținerii a două autoturisme electrice, în valoare de 240.000 de lei. Acestea vor fi folosite de angajații administrației locale în deplasările pe care le au de făcut în interes de serviciu. „Mașinile sunt cu titlu gratuit. După ce vor intra în posesia noastră, vom face economie la motorină. Urmează însă să amplasăm o stație de încărcare pe care o vom plăti separat. Sunt mașini Renault, cu o autonomie de 460 km. Putem să mergem și până la Arad, fără niciun fel de problemă”, a ținut să precizeze primarul.

Foraj pentru combaterea efectelor secetei

Deși are doar 1.400 de locuitori, comuna este bine gospodărită, autoritățile locale căutând soluții pentru orice problemă. Din septembrie 2020, comuna beneficiază de o rețea de apă potabilă, care vine din Valea Hurez. Anul acesta însă, pe timpul secetei, localnicii au avut însă emoții că vor rămâne fără apă în rețea, drept pentru care în perioada următoare va fi făcut un foraj, pentru suplimentarea surselor de apă. „Ne-au secat pâraiele. Câteva zile am fost disperați, apoi situația a revenit cât de cât la normal. Vrem să facem un foraj acum, cât de urgent. Sper că luna viitoare îl vom realiza. Nu știm ce va fi în viitor. De când am fost eu copil nu am văzut să sece văile pe aici. Dar bunul Dumnezeu s-a gândit la noi și am rezolvat-o, să avem apă la stație. Cam o săptămână am avut probleme. Îi mulțumim lui Dumnezeu că am scăpat”, a punctat primarul. Acesta a ținut să precizeze că banii necesari pentru foraj provin de la Consiliul Județean. „Mulțumim Consiliului Județean pentru că este lângă noi. Domnul președinte a înțeles situația și ne-a sprijinit, în limita fondurilor disponibile. Nu doar acum, ori de câte ori am avut nevoie”, afirmă Ionel Pașca.

Iluminat stradal modern

Pentru că siguranța oamenilor contează cel mai mult, iar iluminatul stradal are un rol important din acest punct de vedere, administrația locală de la Chisindia a acordat o importanță aparte modernizării sistemului. „La Chisindia și Păiușeni avem lămpi de ultimă generație, cu leduri, ceea ce ne permite și să facem economie. La Chisindia sistemul a fost modernizat acum patru ani, iar la Păiușeni în urmă cu doi ani”, a mai spus Pașca.

 

Autoritățile locale de la Chisindia acordă o importanță aparte educației, culturii, dar și sănătății. În urmă cu câțiva ani a fost dată în folosință o grădiniță construită de la zero, o clădire P+1, după cum a ținut să precizeze edilul, finanțată din fonduri europene, căminul cultural a fost renovat și dotat cu toate cele necesare, iar dispensarul uman a trecut de asemenea printr-un proces de reabilitare.

„Recent, în fața școlii a fost amenajată o parcare și a fost făcut un gard nou. În plus, atât școala gimnazială, cât și grădinița au fost aprovizionate cu lemne”, a mai susținut primarul.

„Investiții utile pentru modernizarea comunei”

Mai trebuie spus că drumurile comunale 59 Chisindia-Păiușeni și 60 Chisindia-Văsoaia au fost reabilitate de asemenea pe fonduri europene. „Drumurile și grădinița au fost realizate în cadrul aceluiași proiect, în valoare de 2,5 milioane de euro. A fost un vis transformat în realitate”, mai spune Pașca.

Mai trebuie spus că administrația locală a obținut de la CJA fonduri pentru amenajarea zidului de protecția la drumul din Păiușeni afectat de inundațiile de acum trei ani.  „La Păiușeni amenajăm zidul de protecție pentru drum, rupt de viitura din mai 2023. Am reușit să obținem fonduri și vom realiza lucrări în limita acestei finanțări, prioritate având zona unde viitura a produs cele mai mari pagube, pentru a nu se surpa drumul comunal”, a punctat Ionel Pașca.

La final, primarul a ținut să menționeze că toate investițiile făcute au un singur scop, creșterea gradului de confort de care beneficiază locuitorii comunei. „Tot ceea ce am făcut și fac în calitate de primar este pentru dezvoltarea comunității, iar prin proiectele derulate am urmărit să inițiez și să susțin investiții utile pentru modernizarea comunei”, a încheiat primarul.

 

 

 

 

 

 

 

 

Galerie foto (32)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite