-6°C
Încredere într-o nouă generație
Poate că problema nu este că tinerii intră în politică. Poate că problema este că prea puțini dintre noi îi așteaptă cu încredere. De ce îi privim cu suspiciune pe cei care aleg să se implice? De ce, atunci când un tânăr intră în politică, prima întrebare nu este „Ce poate construi?”, ci „Oare ce interese are?”? De ce presupunem, dinainte, că va deveni asemenea celor pe care îi criticăm? Politica are nevoie de tineri. Nu pentru că tinerețea ar fi, în sine, o garanție a competenței sau a integrității. Ci pentru că nicio societate nu poate merge înainte dacă nu își lasă generațiile noi să participe, să învețe, să muncească și, uneori, să demonstreze că se poate face și altfel.
Au existat oameni care au dezamăgit. Au existat și există exemple care au făcut ca încrederea în politică să fie tot mai greu de câștigat. Dar oare este corect să transferăm greșelile unora asupra unei întregi generații? Eu cred că nu.
În „Munci și zile”, Hesiod vorbea despre trecerea omenirii prin mai multe vârste și despre o lume care, pe măsură ce își pierde respectul pentru dreptate și pentru rânduiala morală, ajunge să se îndepărteze de ceea ce ar trebui să fie. Este o lecție veche de mii de ani, dar care rămâne surprinzător de actuală: o societate nu se degradează într-o singură zi și nici nu se repară într-o singură generație. De aceea, poate că trebuie să avem curajul să privim altfel generația care vine; să nu o judecăm înainte să o cunoaștem, să nu o condamnăm înainte să o vedem la lucru, să nu îi cerem perfecțiune înainte să îi oferim șansa de a demonstra ce poate… Și, mai ales, să nu confundăm vigilența cu neîncrederea absolută. Cred că oamenii trebuie judecați după faptele lor, nu după zvonurile care circulă despre ei. După munca lor, nu după presupunerile altora. După caracterul lor, nu după etichetele pe care cineva le pune, uneori din interes, alteori din teamă, alteori pur și simplu pentru că este mai ușor să distrugi o reputație decât să construiești una. Iar pentru femeile tinere care aleg să intre în politică, drumul este, de multe ori, și mai complicat.
Încă există oameni care cred că o femeie tânără nu poate avea ambiție fără să aibă „un motiv ascuns”, că nu poate fi competentă fără să fie „împinsă de cineva”? Nu poate munci fără ca munca ei să fie pusă sub semnul întrebării? Iar, dacă reușește, trebuie neapărat să existe o explicație care să-i diminueze meritul? Nu avem noi oare aici ceva de schimbat? Eu nu cred că noua generație trebuie să ceară un cec în alb. Cred că trebuie să ceară o șansă corectă. Încrederea nu trebuie oferită necondiționat; trebuie câștigată prin muncă, consecvență, rezultate şi caracter. Dar trebuie să existe, totuși, șansa de a o câștiga. Dacă noi vom fi excepția bună de la regulă? Poate că, într-o zi, oamenii vor privi în urmă și vor spune că a existat o generație care nu a intrat în politică pentru privilegii, ci pentru responsabilitate, nu pentru funcții, ci pentru muncă.
Eu aleg să cred în această generație. Și aleg să cred că politica nu trebuie să rămână captivă în trecutul ei. Dacă vrem o societate mai bună, trebuie să avem și curajul de a avea încredere în oamenii care încearcă să o construiască. Poate că nu avem nevoie de mai multă suspiciune ci de mai mult discernământ. Să nu mai judecăm oamenii înainte de fapte. Să nu mai confundăm zvonul cu adevărul şi să nu mai cerem unei generații noi să răspundă pentru greșelile celor de dinaintea ei. Uneori, schimbarea începe exact atunci când alegem să nu mai repetăm aceleași prejudecăți.
Amina Miclean
