Gheorghe Falcă: Reformele pieței muncii europene trebuie să răspundă deficitului de competențe și schimbărilor economice
Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale (EMPL) a Parlamentului European a adoptat, la 1 octombrie, cu o largă majoritate, dosarul privind politicile de ocupare ale statelor membre, la care europarlamentarul Gheorghe Falcă a lucrat din partea Grupului PPE.
Acest exercițiu are loc anual, în cadrul Semestrului European, și stabilește principalele direcții pe care statele membre trebuie să le urmărească în reformarea pieței muncii. Acestea vizează crearea de locuri de muncă de calitate, reducerea barierelor pentru companii, formarea și recalificarea angajaților, adaptarea la digitalizare și inteligență artificială, precum și o mai bună legătură între educație și nevoile economiei. Orientările stau ulterior și la baza recomandărilor specifice adresate statelor membre.
„Europa se confruntă simultan cu deficit de forță de muncă, schimbări demografice, transformarea digitală și dezvoltarea inteligenței artificiale. Răspunsul nostru trebuie să pornească de la locuri de muncă de calitate, competențe adaptate economiei reale și o legătură mult mai bună între educație și piața muncii. Pentru România, este esențial ca aceste politici să țină cont și de exodul forței de muncă, îmbătrânirea populației și diferențele dintre regiuni”, a declarat Gheorghe Falcă.
Textul adoptat pune accent pe crearea de locuri de muncă de calitate, creșterea competitivității și productivității, reducerea sarcinilor administrative inutile pentru companii, dezvoltarea competențelor și recalificarea angajaților. Un rol important este acordat educației și formării profesionale, competențelor digitale și AI, precum și sprijinirii IMM-urilor pentru a recruta, forma și păstra lucrători calificați.
„Pentru România, prioritățile sunt clare: avem nevoie de oameni pregătiți pentru meseriile de care economia are nevoie, de formare profesională mai bună și de condiții în care firmele să poată investi, crește și crea locuri de muncă. Trebuie să răspundem și problemelor specifice regiunilor afectate de îmbătrânirea populației, migrație și reducerea forței de muncă”, a declarat Gheorghe Falcă.
„Deși politicile sociale și de ocupare sunt în mare parte responsabilitatea statelor membre, coordonarea la nivel european este necesară într-o piață a muncii în care milioane de europeni lucrează în alt stat membru decât cel de origine. Pentru România, această dimensiune este importantă inclusiv pentru recunoașterea și transferabilitatea competențelor și calificărilor românilor care lucrează în alte state ale Uniunii”, a concluzionat Falcă.





















