Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Florin Tripa, desemnat preşedinte interimar al organizaţiei municipale PSD Arad

Florin Tripa, desemnat preşedinte interimar al organizaţiei municipale PSD Arad
Comentează 0

Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad a fost desemnat de Biroul Permanent Judeţean PSD să ocupe interimar funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, în urma deciziei deputatului Flavius Măduţa de a se retrage de la conducerea acestei structuri.

„După cum a precizat şi colegul meu Flavius Măduţa decizia sa nu are legătură cu evenimentele sociale şi politice din ultimele zile, fiind una ce ţine de raţiuni de ordin strict personal. Îi mulţumesc, în numele meu şi a echipei de la municipiu, pentru activitatea sa în fruntea acestei organizaţii şi respect opţiunea sa. În aceste zile în care cetăţenii au demonstrat că nu vor să se mai raporteze la un mediu politic şi administrativ disfuncţional, cred că este momentul să demonstrăm că facem politică pentru oameni şi în centrul activităţii şi preocupărilor noastre se află problemele arădenilor, care în fond ne afectează pe toţi ca şi comunitate. Locuitorii acestui oraş doresc eficienţă, coerenţă administrativă şi responsabilitate a clasei politice”, a afirmat Florin Tripa, preşedintele interimar al organizaţiei municipale PSD Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite