Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Firma care se ocupă de deszăpezire a fost AMENDATĂ. Polițiștii spun că pe un drum din județ s-a intervenit târziu

Polițiștii arădeni au amendat firma care se ocupă de deszăpezirea drumurilor județene pentru că a intervenit prea târziu pentru a curăța șoseaua dintre Julița și Mădrigești, iar circulația s-a desfășurat cu dificutate.

Firma care se ocupă de deszăpezire a fost AMENDATĂ. Polițiștii spun că pe un drum din județ s-a intervenit târziu
Comentează 0

Polițiștii arădeni au aplicat o sancțiune de 2.600 de lei firmei care a câștigat licitația pentru deszăpezirea tuturor drumurilor județene, după ce agenții au constatat că pe unul dintre drumuri s-a circulat cu dificultate din cauza zăpezii, muncitorii intervenind prea târziu.

”Polițiștii orașului Lipova au sancționat firma care se ocupă de deszăpezire pentru că nu a intervenit la timp cu utilajele, astfel încât pe DJ 707 C, tronsonul Julița – Mădrigești, au existat probmleme. Acțiunile polițiștilor continuă, pentru a se asigura că pe toate drumurile se poate circula în condiții de siguranță”, a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene.

Vicepreședintele Consiliului Județean Sergiu Bîlcea a spus că firma a primit la timp comanda pentru începera deszăpezirii, iar responsabilitatea pentru întârzierea intervenției îi revine.

Firma care a câștigat licitația pentru deszăpezirea tuturor drumurilor județene este SC Inteco Holding SRL. Contractul este valabil până la 31 martie și prevede intervenția utilajelor pe aproape 1.100 de kilometri de șosele. Valoarea acestor servici plătite din bugetul județean se ridică la aproximativ 7.110.000 milioane de lei.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite