Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Europarlamentarul Gheorghe  Falcă și-a lansat o nouă carte: „Societatea vie – România 2035. Ordine în țară, ordine în stat” (FOTO)

Europarlamentarul Gheorghe Falcă și-a lansat astăzi o nouă carte: „Societatea vie – România 2035. Ordine în țară, ordine în stat”. Evenimentul a avut loc în Grădina de lectură a Bibliotecii Județene, în prezența unui public numeros.

Europarlamentarul Gheorghe  Falcă și-a lansat o nouă carte: „Societatea vie – România 2035. Ordine în țară, ordine în stat” (FOTO)
Comentează

Participanții au avut ocazia să afle direct de la europarlamentar motivațiile din spatele proiectului editorial, precum și direcțiile pe care acesta le consideră esențiale pentru dezvoltarea României în următorii ani.

Idealist pragmatic

Autorul mărturisește că se consideră a fi un idealist pragmatic, iar cartea pleacă de la șapte principii și nouă teme tratate în baza celor șapte principii. „Cartea începe cu anul 2035. Deci ca și cum, noi suntem în 2035, România are peste 2000 de km de autostrăzi, sistemul de sănătate este bun, mai ales că se vor finaliza în sfârșit cele trei spitale regionale. Explic cum vreau eu să fie anul 2035, deși trebuie să fim sinceri, n-am un glob de cristal [...] Și o să vedeți în această carte cele nouă domenii care pleacă de la infrastructură și conectivitate, sănătate și calitatea vieții, educație și cercetare, antreprenoriat și economie, satul românesc și echilibru, familia, energia și apărarea. Veți avea surprize, mai ales când vorbim despre satul românesc, pentru că o să propun înființarea unui minister al satului, pentru că prea multe lucruri negative se întâmplă în mediul rural, unde constatăm că Europa n-a ajuns, frustrările vin de acolo, sistemul de educație nu are performanță, sunt sate în care nu există o asistentă să facă o injecție, și atunci, dacă vrem ca oamenii din România noastră să ne respecte, trebuie să ne gândim la ei și să tratăm această zonă, să o aducem în ceea ce înseamnă secolul XXI.

Atunci când am scris primul capitol, infrastructură și conectivitate, mi-a fost ușor pentru că aveam deja documentația. Pentru că în anul 2023 știți că România s-a produs rotativa guvernamentală și mi s-a propus să ocup funcția de ministru al transporturilor. În momentul acela, cu discreție, m-am apucat să lucrez, să găsesc modelele de succes din țările europene și ideea era să vin și să facem o revoluție pe un segment care contează foarte mult pentru că dacă ai infrastructură, ai și economie, dacă ai economie, ai bani pentru educație și pentru sănătate.

Evident, nici economia nu merge fără educație, deci trebuie să alegi toate aceste lucruri și am avut materialul cu care am început să spunem primul capitol. În ultimul capitol vorbesc de sistemul de apărare și vorbesc despre războiul hibrid. Și aici România păcătuiește foarte mult.  Structura statului român nu conștientizează cât de puternic este războiul hibrid. Războiul hibrid schimbă mințile oamenilor. Dintr-o dată, agresorul nu mai este agresor, iar victima, culmea, în mintea lor devine agresor.

Atât de ușor poți să faci prin rețelele sociale și prin acest război hibrid schimbul între agresor și victimă. Și întotdeauna am impus întrebarea ce ar face acel om care este influențat de războiul hibrid dacă cineva i-ar agresa copilul, dacă i-ar agresa soția sau dacă l-ar agresa pe el, dacă n-ar trebui să ceară sprijin, dacă arde casa vecinului, nu merge să-l ajute pentru că s-ar putea ca focul să vină peste casa lui. Toate aceste valori pe care noi le-am primit din familie noastră parcă se schimbă în momentul în care războiul hibrid câștigă în România”, susține Gheorghe Falcă.

Cartea a fost prezentată de Server Voinescu, redactorul-șef al Dilemei, prezentat la rândul său de jurnalistul Doru Sinaci, fost director al Bibliotecii Județene A.D. Xenopol Arad: „Îl avem alături de noi pe cel mai în vogă ziarist și moderator din Arad, directorul Dilemei, domnul Sever Voinescu, care nu doar că a prefațat această carte, a citit-o și are propria sa viziune despre felul cum trebuie prezentată.”

„Un veritabil program de guvernare”

În ceea ce-l privește, Sever Voinescu susține că volumul lansat astăzi este un veritabil program de guvernare, pentru că vine cu soluții pentru ceea ce ar trebui făcut în România.

Există în literatura asta scrisă de politicieni, prin care politicienii își arată voința, argumentează valorile, încearcă să articuleze o viziune, două feluri de cărți. Există, întâi, cărțile care se lamentează, vorbesc de România mai ales. Cărțile prin care povestim cât de rău este și avem un talent analitic, din punctul ăsta de vedere, absolut extraordinar. Ne place că la noi e ca la nimenea și știm să argumentăm perfect de ce e așa [...] Și există și cărți care propun soluții. Astea sunt mult mai rare, pentru că îmi imaginez că sunt și mult mai greu de scris.

E foarte greu să articulezi viziuni și e foarte greu, mai ales să le cuprinzi într-o formulă atât de sistematică și de organică, într-un fel, precum a făcut-o Gheorghe Falcă în această carte. Dar această carte, eu la un moment dat am numit-o, zâmbind, un veritabil program de guvernare [...] E meritoriu. Această carte este un, nu program de guvernare, este cel mai bun program de guvernare pe care l-am citit vreodată în România și din cauza asta are și șanse minime să devină vreodată un program de guvernare. Dar măcar poate fi folosit ca etalon pentru cei care vreodată vor scrie un program de guvernare sau poate fi folosit, dacă vreți, și ca sursă de inspirație”, a punctat redactorul-șef al Dilemei.

Foto: Vasile Zărăndan

 

Galerie foto (128)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite