Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ediția a XVIII-a Săptămânii duhovnicești: tradiție și continuitate în Parohia Cintei

Săptămâna duhovnicească, ediția a XVIII-a 2019, s-a încheiat duminică 14 aprilie în Parohia Ortodoxă Cintei. Devenită de 18 ani tradiție și comuniune, bucurie și continuitate locală, Săptămâna duhovnicească reprezintă un arc de timp de creștere, cunoaștere și maturizare pentru credincioși, o perioadă în care, în istoria bisericii locale și, îndeosebi, în istoria vieții liturgice, s-au petrecut evenimente substanțiale, fapte de relație inter-ortodoxă, de bucurie și pregătire pascală.

Ediția a XVIII-a Săptămânii duhovnicești: tradiție și continuitate în Parohia Cintei
Comentează 0

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a deschis Săptămâna duhovnicească (7 aprilie 2019) prezentând un Cuvânt înălțător și pilduitor despre „Rugăciune și Post”. Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe din Ungaria și locțiitorul Daciei Felix, a fost prezent la Vecernia cu pavecernița de marți, 9 aprilie 2019, prezentând o temă ce se circumscrie frumos Anului Omagial în Patriarhia Română: „Promovarea valorilor morale în consolidarea satului românesc”.

Ceilalți conferențiari au fost Părintele Emanuel Tăpălagă, Vicar Eparhial al Episcopiei Daciei Felix din Serbia (tema: „Mântuirea omului prin Biserică”), Părintele Marius Vidican, parohia Ortodoxă Română Bătania din Eparhia Ortodoxă Română a Ungariei (tema: „Îndemnuri duhovnicești despre Post în urcușul spre Înviere”), Protos. Clement Iordache, Mănăstirea Hodoș-Bodrog (tema: „Cultivarea virtuților în viața creștină”), Părinte Birău Alexa, Parohia Ortodoxă Chisindia, Părintele Ciprian Ilica, Parohia Ortodoxă Sintea Mică (tema: „Rolul conștiinței în viața creștină cu îndemnuri spre pocăință potrivit canonului Mare”), și Arhim. Conf. Univ. Teofan Mada, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului (duminică 14 aprilie, cu tema: „Liturghie vie pentru o Biserică în întregime însuflețită de tainele celebrate”).

O asemenea săptămână duhovnicească prepascală are menirea de a adânci dimensiunea celebrativă, teologică și spirituală a duminiciilor în Postul Mare, un efort și moblizare ce comportă o muncă pe cât de lungă durată pe atât de mare, ca edificiul liturgic al Bisericii în perioada prepascală și pascală să reapară mereu mai strălucitor în demnitatea și armonia sa tuturor credincioșilor noștri, odată ce a fost curățat de paloarea superficialității.

Săptămâna duhovnicească, ca de altfel orice perioadă eclezială de pregătire duhovnicească și euharistică, răspunde la nevoi reale și la nădejdea concretă a unei reînnoiri personal-comunitare: o liturghie vie pentru o Biserică în întregime însuflețită de tainele celebrate. Este vorba de a exprima în manieră personal-comunitară reînnoită vitalitatea sfințitoare perenă a Bisericii în rugăciune, având grijă ca fiii săi să nu asiste ca străini sau spectatori muți la această taină a credinței vii, ci înțelegându-o bine, cu ajutorul slujbelor liturgice și rugăciunilor, să participe la lucrarea mântuitoare sfântă a harului dumnezeiesc în mod conștient, cu evlavie, activ și dinamic.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite