Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cărți de colorat dăruite copiilor din Parohia Grădiște II în Duminica Mironosițelor

Numeroși credincioşi din Parohia Grădiște II Arad, părinți, dascăli și vârstnici, au participat la Sfânta Liturghie în Duminica Mironosițelor. La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Parohia Grădiște II, Arhim. Teofan Mada a dăruit cărți de colorat copiilor din atelierele de creație artistice, biblice și aghiografice coordonate de Părintele paroh Viorel Roja. 

Cărți de colorat dăruite copiilor din Parohia Grădiște II în Duminica Mironosițelor
Comentează 0

Cărțile de colorat au fost tipărite în Editura Arhiepiscopiei Aradului cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Toți copiii prezenți au primi în dar din partea Arhiepiscopiei Aradului câte un exemplar din cărțile de colorat, ce reprezintă în sine un material didactic-catehetic pentru cei mici, un veritabil material artistic-iconografic ce reflectă o realitate biblică și o experiență liturgic-eclezială.

Duminica Mironosițelor ne arată că a trăi Paștile înseamnă a pătrunde și a adora Taina. Este benefic duhovnicește pentru noi în această perioada pascală să reflectăm asupra experienței Mironosițelor Domnului Iisus Hristos, experiență care ne interpelează și pe noi. În fond, de aceea suntem în Biserică: ca să intrăm, să intrăm în Taina pe care Dumnezeu a împlinit-o prin iubirea Sa cea dătătoare de viață și înviere. Nu putem trăi Paștile fără a pătrunde Taina celui Înviat, a Dumnezeului-Om. Nu este ceva intelectual, nu înseamnă doar a cunoaște, a citi, a spune, a ști… Este mai mult, este mult mai mult! „Intrând în mormânt” se referă la capacitatea de a rămâne uimit, de a contempla, capacitatea personală de a asculta tăcerea și șoapta, și de a auzi susurul unei frânturi din tăcerea sonoră cu care Preasfânta Treime ne vorbește (cf. 1 Regi 19,12).

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide