Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Drumurile Arad-Şiria-Pâncota şi Pâncota-Buteni, cea mai mare lucrare din zona de Vest realizată pe fonduri europene de către o administrație județeană

Consiliul Județean finalizează cel mai ambițios proiect derulat în ultimii ani, în infrastructura rutieră, împărțit în două loturi: modernizarea drumului Arad-Pâncota și reabilitare tronsonului Buteni-Pâncota.

Lucrările de execuție aferente lotului 1, tronsonul Arad-Pâncota au fost finalizate. Pe acest tronson au fost modernizați 29,82 km. Pe drumul Buteni-Pâncota lucrările sunt încă în curs. În cifre, acest al doilea lot are 36,3 kilometri, din care, din fonduri nerambursabile, s-au reabilitat 31,3 km, iar diferența de 5 kilometri, între Târnova și Șilindia, a fost asfaltată din resursele proprii ale instituției.  În total, pe cele două tronsoane din proiect se modernizează 61,09 km drumuri judeţene, iar valoarea eligibilă a proiectului este de 139 milioane lei (inclusiv TVA).

Drumurile Arad-Şiria-Pâncota şi Pâncota-Buteni, cea mai mare lucrare din zona de Vest realizată pe fonduri europene de către o administrație județeană
Comentează 2

„Nu sunt foarte mulţi cei care au crezut în acest proiect, prin care am modernizat unul dintre cele mai circulate drumuri din judeţ. Şi vă reamintesc că ne-am atras suficiente critici, de la faptul că drumul ar fi prea îngust (de fapt, este chiar ceva mai lat decât a fost), la faptul că are şanţuri prea adânci pe margini (am explicat că ele sunt necesare să prevenim spălarea fundaţiei şoselei, aşa cum a indicat proiectantul), la scepticismul că nu va fi reparat niciodată. Consiliul Judeţean a reuşit să modernizeze drumul Arad-Horia-Şiria şi să îl aducă la un standard foarte bun. Din păcate, din cauza procedurilor birocratice, lucrările au durat mult. Vă reamintesc că noi am stabilit iniţial ca firma care câştigă licitaţia să muncească şi noaptea, dar de la Bucureşti ni s-a interzis o astfel de condiţie care ar fi scurtat mult timpul de execuţie. Proiectul Arad-Horia-Şiria este spectaculos. Dar fac din nou un apel public la toţi conducătorii auto să circule cu viteză rezonabilă, legală, fiindcă drumul bun te fură şi ai tendinţa să apeşi acceleraţia. Din păcate, dacă până recent se produceau accidente din cauza gropilor, acum se produc din cauza excesului de viteză. De aceea am şi solicitat Poliţiei Rutiere radare mobile şi o prezenţă foarte vizibilă pe acest drum.

Cât privește cel de-al doilea tronson, acesta este încă în lucru și avem unele probleme legate de firma care execută lucrarea. Am avut mai multe discuţii cu constructorul şi am cerut de multe ori o mai mare atenţie la calitate. Am şi cerut refacerea unor tronsoane care nu au fost executate corespunzător”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

De menţionat că proiectul este unul dintre cele mai ambițioase și, totodată, dificile proiecte privind modernizarea arterelor rutiere din județul Arad. Este o lucrare executată din fonduri europene, unde contribuția administrației locale, este de 2%.

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a completat: „Mă voi referi în special la cel de-al doilea tronson, Buteni-Pâncota, finalizat în proporție de 90%. Am avut obiecții asupra calității lucrării, firma a suferit și penalități, dar vrem să «închidem» lucrarea pentru a ne încadra în termene, să nu pierdem finanțarea europeană. Dar, vă asigurăm că vom efectua plăți doar pentru lucrările conforme, de calitate, care respectă Proiectul Tehnic”.

Luate în ansamblu, cele două drumuri, Arad-Șiria-Pâncota și Buteni-Pâncota, au însemnat cea mai mare lucrare din zona de vest realizată pe fonduri europene de către o administrație județeană.

Consiliul Judeţean Arad modernizează sau construieşte de la zero 850 km de drumuri judeţene din totalul de 1.180 cât are reţeaua judeţeană, în cadrul celui mai ambiţios proiect din România pentru modernizarea drumurilor judeţene!

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite