Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

DONAȚII ÎN CARTIERE. Hainele aruncate în aceste containere vor ajunge la oameni care au nevoie de ele

În cartierele Aradului au fost amplasate containere speciale, în care arădenii pot pune îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării. După sortare, acestea vor ajunge sub formă de donații la oameni care au nevoie de ele.

DONAȚII ÎN CARTIERE. Hainele aruncate în aceste containere vor ajunge la oameni care au nevoie de ele
Comentează 5

Campania de colectare a produselor textile este sprijinită de un grup de asociații caritabile și se desfășoară încă de anul trecut în mai multe județe din Transilvania. În Arad, ”containerele textile” au fost amplasate începând cu 18 iulie în zonele de blocuri sau în apropierea unor centre comerciale. În total, există 20 de locuri în care arădenii pot lăsa lucrurile de care nu mai au nevoie, dar care pot fi folositoare altora.

Conform organizatorilor campaniei ”Să ajutăm împreună”, îmbrăcămintea, încălțămntea și jucăriile care sunt puse în aceste containere vor fi sortate la Lugoj, de unde vor fi distribuite sunt formă de donații, iar textilele care nu mai sunt sunt bune vor fi reciclate.

”Produsele textile care prezintă un grad ridicat de uzură și care fac imposibilă utilizarea lor în scop de donații, prin intermediul proiectelor sociale intreprinse de asociațiile partenere, intră în procesul de prereciclare, care presupune trierea, sortarea primară și prelucrarea hainelor și a încălțămintelor în funcție de textura materialului, anotimp și culoare. După încheierea procesului de prereciclare, textilele sunt presate în baloți, care iau calea țărilor estice, unde are loc procesul de reciclare finală”, precizează reprezentanții unei asociații implicate în campanie.

Iată adresele la care găsiți containerele speciale pentru donații:

1.     Str. Miron Costin, zona Casei Albe – 1 container;

2.     Piata agroalimentara Lebada, langa stalpul cu afisaj – 1 container;

3.     Calea Aurel Vlaicu, zona Pietei Fortuna, zona bloc A-8, scara A – 1 container;

4.     Aleea Hateg, zona din lateralul magazinului Unicarm – 1 container;

5.     Aleea Tomis in spatele bl. 42 – 1 container;

6.     Str. Scolii, zona Pizza 5 Colturi – 1 container;

7.     Str. Abatorului, vis-a-vis de bl. 17, langa locul de joaca – 1 container;

8.     Str. Padurii, statia Tramvai – 1 container;

9.     Zona sens giratoriu Alfa – 2 containere;

10.  Zona Bou Rosu, coltul din dreapta al magazinului Profi – 1 container;

11.  Calea Romanilor, zona salii de forta (Traian) – 1 container;

12.   Zona de centru din Aradul Nou – 1 container;

13.   Zona Billa, la blocurile 300 – 1 container;

14.   Intersectia Str. Elena Dragoi cu Str. Magheru – 1 container;

15.  Str. Abrud, in zona farmaciei – 1 container;

16.  Intersectia Str. Pasunii cu Str. Voinicilor – 2 containere;

17.  Str. Sighisoara, zona comerciala – 2 containere;

18.   Aleea Borsec, in capatul parcului – 2 containere;

19.  Aleea Romanta, la intrare in piata – 1 cntainer;

20.  Banul Maracine, bloc intim – 2 containere.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite