Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Directorul DSP, despre vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale: „Era timpul”

Ministerul Sănătăţii a pus, ieri, la transparenţă decizională proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE pentru personalul medical, respectiv pentru personal din IGSU şi Inspectoratul General de Aviaţie şi pentru personal din laboratoarele medicale.

Directorul DSP, despre vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale: „Era timpul”
Comentează 1

„Era timpul. Se va introduce vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale atât de la stat cât și din privat și în TOATE unitățile publice de stat. În cazul nevaccinaților contractele în baza cărora își desfășoară activitatea personalul din unitățile publice și private se suspendă de drept, pe o perioadă de 30 de zile... dacă nici în 30 de zile nu se vaccinează contractul se suspendă DE DREPT”, a scris pe Facebook dr. Horea Timiș, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad.

Ce prevede proiectul de act normativ

Potrivit proiectului de lege, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității, scrie digi24.ro.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Personalul din cadrul unităților publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator.

În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea.

După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

În unitățile publice măsura încetării contractului în baza cărora își desfășoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuității activității, ținând cont de faptul că în unitățile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative.

Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităților publice și private.

Nerespectarea acestor obligații de către conducătorul unității respective reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.

Intrați AICI pentru a afla punctul de vedere al Ministrului Sănătății.

Măsura se aplică deja la Județean

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis ca de lunea aceasta, fiecare angajat care nu este vaccinat, să fie testat cu test de tip antigenic, o dată la trei zile! Testarea se aplică pentru angajații care nu sunt vaccinați complet și care nu au avut niciodată boala precum și la cei pentru care a trecut mai mult de 180 de zile de la data primului test pozitiv. 

Citiți și Angajaţii de la Judeţean au de ales: sau se vaccinează, sau se testează o dată la trei zile

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite