Dacă Dumnezeu a murit, totul este permis ...

scris de Vasile Zărăndan • 17 Feb 2018 • 0 Comentarii

... pare să spună și regizorul Michael Haneke, în noul său film, HAPPY END, proiectat vineri seara la Cinema ARTA și unde, într-o lume secularizată, depersonalizată deopotrivă de globalizarea economică și digitalizarea planetară (internet + smartphone) oamenii nu-și mai înțeleg unii altora sentimentele. Iar atunci când singurul zeu la care se închină este banul și orice valoare morală este abolită, TOTUL ESTE PERMIS, înclusiv CRIMA.

Tracasată de o mamă cicălitoare, ce se chinuie să o crească de una singură, o adolescentă de 13 ani, botezată ironic EVE, își otrăvește mama cu niște pastile al căror efect letal îl probase mai întâi pe hamsterul casei, pentru a fi sigură că nu va da greș. Apoi, orfana își va găsi un nou adăpost în familia de industriași a mătușii, unde se refugiase de altfel și tatăl fetei (medic), mai inainte cu câțiva ani, când divorțase de soția pisăloagă. Numai că și membrii acestei ramuri a familiei, adică mătușa, verișorul și bunicul suferă de aceeași lipsă de afectivitate ca și Eve, micuța criminală.

Suflete moarte, fără pic de inteligență emoțională (capacitatea de a pricepe sentimentele celorlalți) personajele propuse și de astă dată de sumbrul regizor austriac (cu solide studii de filozofie în universitățile germane), sunt cu atât mai înfricoșătoare, cu cât par mai verosimile, făcând la urma urmei parte din marea familie europeană, la care aspirăm și noi, românii.

În lipsa oricăror valori morale (”Dumnezeu a murit”, F. Nietzsche), ori empatii sociale, la care să se raporteze, viața acestei familii de constructori bogați eșuează în lipsă de sens.

Patriarhul familiei, Georges Laurent, cel ce a pus bazele firmei (interpretat memorabil de către Jean-Lous Trintingnant), pare un personaj desprins din existențialismul francez al sec. XX. Iar obsesia lui de a-și pune capăt vieții amintește de tragedia scriitorului Henri de Montherlant care, tot temperament nietzschezian, nu a mai suportat slăbiciunile și bolile inerente bătrâneții și l-a rugat pe bunul său prieten, Andre Malraux, ajuns Ministru al Culturii în Guvernul generalului De Gaulle, să-i procure un revolver, căci se simțea (cică) urmărit. Și a doua zi Malraux a citit în ziare că Henri de Montherlant și-a zburat creierii.

Revenind la filmul lui Haneke, cred că marea lui miză e aceea că atrage atenția că lipsa de înțelegere a celorlalți se va întoarce împotriva noastră și ne va conduce până la urmă la lipsa de înțelegere și la intoleranță față de noi înșine. Deoarece micuța criminală EVE mai păstrase câteva pastile, cu care va încerca să se sinucidă ea însăși.

Căci, vorba evenghelistului Ioan: ”Dacă dragoste nu e, nimic nu e”!

Un film (din familia acelora) ce trebuie neaparat de mai multe ori văzut!

Vasile de Zărand