Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Comuna Iratoșu - pas cu pas pe calea modernizării (FOTO şi VIDEO)

În urmă cu câteva zile am ajuns și în comuna Iratoșu și trebuie să recunosc că am rămas plăcut surprins să văd schimbările care au avut loc în ultima perioadă. Aici mă refer în primul rând la infrastructură, respectiv la străzile recent asfaltate (pe lângă cele ce erau asfaltate), care dau o notă de eleganță și modern localității. Ultima dată când am fost în comuna Iratoșu a fost înainte de alegerile locale din septembrie 2020, și iată că la un an distanță aici s-au realizat lucruri frumoase.

Comuna Iratoșu - pas cu pas pe calea modernizării (FOTO şi VIDEO)
Comentează 0

Am stat de vorbă cu primarul comunei,  Papp Attila Iosif despre proiectele în derulare și despre ceea ce a reușit să facă administrația locală pentru comuna Iratoșu în ultima perioadă. „Odată cu alegerile locale de anul trecut, ne-am dorit o continuitate, mai ales cu viceprimarul Florin Baniciu pentru că există de ani buni o colaborare foarte bună cu dânsul, iar proiectele începute trebuie finalizate fără întreruperi. În ceea ce privește consiliul local și aici avem o colaborare bună, iar acest lucru duce la realizări frumoase în ceea ce privesc investițiile. Cu toții ne dorim o comună modernă și un confort sporit al cetățenilor noștri. De când nu ne-am văzut, pot spune cu mândrie că am finalizat prin P.N.D.L. asfaltarea străzilor în comuna Iratoșu, în total am avut 10,5 km străzi asfaltate. Este un lucru mare și o bucurie pentru pentru toți că am scăpat de noroaie pe străzi. Știți cum erau străzile pe timpul ploilor aici în urmă cu 20 de ani și cum este acum când ai asfaltul la poartă. A mai rămas o singură stradă, cu o lungime de aproximativ 800 m, care se va finaliza din bugetul local, în cazul în care nu o vom putea cuprinde printr-un proiect cu finanțare externă. Pot spune că în perioada aceasta avem un volum de lucru foarte mare în ceea ce priveşte proiectele, am început deja să lucrăm la documentația pentru asfaltări străzi de legătură, proiect pe care îl vom depune cât mai repede prin programul «Anghel Saligny». Totodată am asfaltat anul acesta străzile din Variașu Mare, mai avuseserăm cele două străzi care nu erau asfaltate, dar am reușit să le asfaltăm cu bani de la Guvern și din bugetul local. A mai rămas o singură străduță pe marginea satului de aproximativ 300 metri, care în anul următor se va asfalta tot din bugetul local. Totodată, am construit o parcare betonată lângă biserica ortodoxă din Iratoșu care va deservi și căminul cultural și în momentul actual lucrăm la parcări în fața școlii și a grădiniței din Iratoșu, iar la Variașu Mare construim o parcare în fața căminului cultural. La Primărie am finalizat o clădire de tip garaj pentru utilajele gospodăriei comunale, tractor, microbuz școlar, etc. În Primăria Iratoșu am transformat sala de ședințe în patru birouri, urmând ca printr-un proiect să construim o sală de ședințe și de căsătorii în continuarea clădirii primăriei astfel încât intrarea să fie din stradă. Anul acesta am continuat să refacem trotuare, suntem aproape de final la Iratoș, a mai rămas o străduță mică, urmând ca anul viitor să continuăm și la Variașu Mare și Variașu Mic. În fiecare an, din bugetul local și ajutor de la Consiliul Județean Arad am realizat câte o parte din trotuarele comunei, astfel încât să creem condiții bune cetățenilor comunei noastre. Odată ce vom termina și ultima străduță din Iratoșu, vom continua să construim trotuare și pe partea opusă a străzii unde nu erau deloc trotuare, astfel încât la final să avem trotuar pe ambele părți ale fiecărei străzi. De asemenea am reabilitat și modernizat dispensarul veterinar din Iratoșu și am construit o capelă mortuară la Variașu Mare, dar în tot acest timp am ținut cont și de alte lucrări edilitare necesare în comună.

În ceea ce priveşte proiectele de viitor, trebuie să ştiţi că se lucrează la un proiect pentru asfaltarea tuturor străzilor rămase neasfaltate, atât la Iratoșu, cât și la Variașu-Mare, însă pentru mine este o prioritate și un proiect de suflet aș spune, aducțiunea și introducerea rețelei de gaze naturale în toată comuna, respectiv , Iratoșu, Variașu Mic și Variașu Mare. Pentru acest proiect am făcut deja studiul de fezabilitate, urmând să depunem proiectul pentru finanțare prin Programul Anghel Saligny. Pentru acest proiect ni s-au aprobat și alocat bani pentru studiile de fezabilitate de la Consiliul Jaudețean Arad, pentru care vreau să mulțumesc domnului președinte al C.J. Arad. Un alt proiect care este depus deja la Compania Națională de Investiții (CNI) se referă la finanțarea unui teren sintetic, acoperit, multifuncțional de TIP 1, la care am primit o adresă de la CNI prin care am fost informați că am fost incluși în lista de investiții a Ministerului Dezvoltării, astfel încât vom primi finanțare și pentru acest proiect. Totodată am depus la CNI și o solicitare de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea dispensarului uman din Iratoșu. Sunt proiecte la care așteptăm finanțare, după care vom putea începe procedurile legale de atribuirea lucrărilor. În aceleși timp din bugetul local facem lucrările necesare în comună și tot din bugetul local alocăm sume pentru fuuncționarea școlii și a grădiniței, iar în ceea ce priveşte bisericile, indiferent de religie, acestea sunt susținute de Primărie în fiecare an. Anul acesta nu am avut activități culturale din cauza pandemiei, dar sperăm că la anul ce vine lucrurile să intre în normal și vom putea avea și astfel de activități pentru tinerii comunei și nu numai. Găsind o înțelegere și o bună colaborare cu administrația locală, putem spune că în ultima perioadă s-au dezvoltat câteva firme cu profil agricol pe raza comunei noastre, ceea ce este un lucru bun pentru toți. Măi bucură faptul că pe raza UAT-ului nostru se construiește un abator, ceea ce va creea în viitor și locuri de muncă, astfel încât o parte din locuitorii comunei să poată munci aici. Deși este pandemie, noi am continuat activitatea administrativă și în continuare facem tot posibilul să atragem investiții, iar în acest sens realizăm și depunem proiecte pentru a putea moderniza comuna noastră, astfel încât copii noștri să beneficieze de condiții cât mai bune aici la noi acasă. Fiind la doar 22 km de municipiul Arad, este benefic pentru tinerii noștri să-și facă un rost aici , să-și construiască case noi alături de părinți și de cei dragi”, a declarat primarul Papp Attila Iosif.

Galerie foto (126)

Articole asemanatoare