Comuna Gurahonț are noi proiecte finanţate şi urmează o serie de investiții (FOTO)
Veșnicia s-a născut la sat, spune o vorbă din bătrâni și oricât ar colinda omul lumea tot acolo unde îi sunt rădăcinile se trage mereu, precum pasărea la cuibul său.
Despre comuna Gurahonț se pot spune multe lucruri frumoase pentru că întotdeauna a fost un loc emblematic pentru Valea Crișului Alb. Nu vorbim de istoria acestor locuri destul de zbuciumată și nici de trecutul țăranilor de pe aceste locuri, ci mai degrabă trebuie privit prezentul și viitorul acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu, pentru că ceea ce lăsăm în urmă copiilor noștrii contează cel mai mult.
În urmă cu câteva zile am trecut în revistă cum se spune, aproape fiecare localitate din comuna Gurahonț, alături de primarul Daniel Blaj, mai puțin cătunul Brusturescu, revăzând locuri minunate, locuri unde omul trăiește în armonie cu natura, pentru că Gurahonțul ca și comună nu este doar mare ci și foarte frumoasă din punct de vedere turistic, însă tot odată și foarte întinsă și foarte greu de administrat, având o suprafață totală de peste 17.085 ha și zece localități în componență. Pentru cei care nu știu, vom enumera și localitățile apartinătoare, respectiv, Honțișor, Bonțești, Mustești, Feniș, Zimbru, Dulcele, Valea Mare, cătunul Brusturescu, Iosaș și Pescari.
Un primar mereu pe teren
O astfel de comună cere multă muncă administrativă, cere dăruire din partea primarului și mult, foarte mult timp. Stând de vorbă cu viceprimarul comunei, cu atribuții de primar, putem spune că Daniel Blaj, actualmente primar este mereu și mereu pe teren, pentru că sunt investiții și proiecte în derulare în acest moment care cer mereu prezența primarului pentru a se asigura de lucrul bine făcut. Am ales ca de fiecare dată să dau posibilitatea gazdei să ne spună câte ceva despre comuna pe care o administrează. „Am câștigat proiecte mari și trebuie să fim siguri că se fac lucrările conform proiectului tehnic fără rabat de la calitate. De curând am depus două proiecte pe «Anghel Saligny» și pot să vă spun că am primit finanțare exact atât cât am cerut. Aceste proiecte se referă la înființare rețelei de canalizare în Honțișor, Pescari, Iosaș, localități aparținătoare comunei Gurahonț. Proiectul este în valoare de 11.736.073 lei. Cel de al doilea proiect tot prin «Anghel Saligny» se referă la Modernizarea prin asfaltare a drumurilor comunale DC. 40 Zimbru – Dulcele și DC 58 Bonțești – Mustești, în valoare de 9.061.923 lei. Avem făcută licitația la proiectul cu asfaltarea, urmând ca în cel mai scurt timp să începem execuția lucrării. Practic, anul acesta vom avea asfalt pe aceste drumuri și vom scoate localitățile din gropi și noroi”, susţine primarul Daniel Blaj.
Sprijin din partea deputatului Glad Varga
Autorităţile locale din comună au în lucru şi proiecte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Avem proiecte și prin PNRR și aici mă refer la «Înființare centru de aport voluntar pentru deșeuri în comuna Gurahonț», cu o valoare de 3.830.815 lei. Acum lucrăm la proiectul tehnic, iar în aprilie vom face licitația. Alt proiect se referă la reabilitare școală din Gurahonț cu clasele I-IV, iar valoarea este de 437,148 lei. Alt proiect se referă la achiziția unui microbuz electric pentru transport persoane în comună, valoarea proiectului este de 1.757.403 lei. Microbuzul va fi folosit atât de elevii liceului Ioan Buteanu din Gurahonț, cât și de cetățenii comunei Gurahonț. Și la acest proiect avem finanțare asigurată, urmează achiziția microbuzului. Totodată prin AFM s-a depus un proiect pentru realizarea stațiilor de încărcare auto electrice în localitățile Gurahonț și Bonțești, proiectul fiind în evaluare. Vreau să informez cetățenii din comuna Gurahonț că avem un sprijin deosebit din partea domnului deputat Glad Varga, care a fost alături de noi la depunerea fiecărui proiect. Vreau să relatez un episod experimentat de mine și anume atunci când eu trebuia să semnez un contract într-o zi de vineri, când toată lumea se grăbea acasă, domnul deputat a ales să mă însoțească la Minister, anulându-și întoarcerea acasă la Arad, în sânul familiei. Nu știu câte persoane ar fi făcut un astfel de gest, însă iată că domnul Deputat Glad Varga a pus comuna noastră, județul Arad pe care îl reprezintă înainte de toate. Felicitări domnului deputat și rămânem recunoscători, atât eu cât și cetățenii din comuna Gurahonț. Alt proiect major pentru comuna Gurahonț este reabilitarea pe componenta C10-13-2918 a clădirii internatului și a cantinei liceului din Gurahonț, proiect în valoare de 3.626.578 lei. Este un proiect după finalizarea căruia elevii liceului vor putea servi masa într-o cantină modernă și noi, administrația ne dorim ca elevii proveniți din familii sărace să poată servi masa gratuit iar sumele vor fi acoperite de Primărie. Totodată, Liceul Ioan Buteanu beneficiază de un proiect depus de Primărie în colaborare cu Consiliul Județean Arad, referitor la dotarea cu mobilier și aparatură, valoarea contractului fiind de 88.096lei. Totodată am continuat și proiectele începute și neterminate până în anul 2021 (06 mai) când prin decizia prefecturii am fost numit viceprimar cu atribuții de primar. Am continuat lucrările la Căminului Cultural Bonțești, fiind un proiect finanțat prin PNDL, lucrarea este finalizată și urmează recepția. Am continuat execuția lucrărilor de canalizare în Gurahonț, aducând de la Consiliul Județean Arad suma de 50 mii lei pentru continuarea lucrărilor, iar în prezent având aproximativ 60% din lucrări realizate. Continuarea lucrărilor de execuție la Casa de Cultură din Gurahonț, alocând suma de 600.000 lei în anul 2021 și în anul 2023 încă 300.000 lei, bani folosiți pentru continuarea lucrărilor la Casa de Cultură. Acestea sunt proiecte începute și continuate atât la Bonțești cât și la Honțișor, unde avem construcția podului peste Valea Honțișor în valoare de 6 miliarde, proiect deja executat în faza de recepție. Practic avem proiecte începute și aflate în diferite stadii, pentru că se lucrează cursiv”, a ţinut să menţioneze Blaj.
Lucrări finanţate de la bugetul local
Nici proiectele finanţate de la bugetul local nu au fost uitate, administraţia locală folosind orice sursă de finanţare disponibilă pentru dezvoltarea comunei.
„Avem și proiecte finanțate din bugetul local. Unele dintre ele sunt deja finalizate, altele în curs de execuție. Am finalizat modernizarea parcării, trotuare și accese pe strada Iuliu Maniu, tronson 2 dreapta în Gurahonț, proiect finalizat din bugetul local. Al doilea proiect vizează modernizarea parcării și trotuarului, partea stângă, în Iosășel, Vorbim apoi despre modernizare iluminat public în satele Bonțești, Zimbru, Honțișor din comuna Gurahonț, proiect finalizat. Am realizat proiect de cadastrare și trecerea în fond forestrier național a 700 ha pășune împădurită, proiect finalizat. De asemenea, s-a realizat extindere rețeleu de iluminat public pe strada Volvestre în Gurahonț, proiect finalizat. Proiecte în execuție din buget local: asfaltare str. 8 din Bonțești, în lungime de 1,2km, care a fost pietruită și urmează asfaltarea; continuarea asfaltării DC34 – Feniș, care se află în faza de pietruire, urmând asfaltarea, în lungime de 2,8 km; reabilitarea clădirii «Pădureanca” în localitatea Zimbru (locul unde a fost filmat o parte din filmul Pădureanca, iar la finalizarea lucrărilor vom invita actorii care au jucat în film; reabilitare clădire SAM Gurahonț, pentru obținerea autorizației ISU; proiect modernizare curte cu miniteren sport la școala cu clasele I-IV din Gurahonț, aflat în stadiul de întocmire tehnică a documentației, în acest sens am alocat suma de 120.000 lei la începerea lucrărilor; realizarea lucrărilor de cadastrare a terenurilor din comună, proiect derulat prin PNCCF în parteneriat cu OCPI Arad, aflat la finanțarea nr. 8 și 9. S-a mai depus prin CNI un proiect pentru construcția și dotarea unei baze sportive în Bonțești, proiect în lista sinteză. Totodată s-a mai făcut demolarea vechii școli cu clasele I-IV Gurahonț, iar în locul celei vechi dorim să constrim o grădiniță cu Program normal și program prelungit (PP), aflat în stadiul de întocmire documentație tehnică, alocând în acest sens suma de 30.000 lei pentru documentație. Alt proiect finanțat din bugetul local este pentru – monitorizare și supraveghere video în comuna Gurahonț și satele aparținătoare. Considerăm că este foarte important să ne știm cât mai în siguranță atât noi cât și copiii noștrii. Totodată am făcut demersuri pentru preluarea clădirii fostei policlinici din Gurahonț, care se află într-o stare avansată de degradare, unde doresc să facem cabinete medicale pentru cetățenii din comună și din zonă. Dacă este să vorbim și despre nerealizările proiectelor mele ca viceprimar cu atribuții de primar, cel mai mare eșec ar fi faptul că până la această dată nu am reușit redeschiderea Spitalului din Gurahonț, cu toate că la un moment dat, am fost în situația de a-l concesiona, însă procedura nu s-a finalizat așa cum ne-am dorit cu toții. Pentru mine acest proiect nu este o temă de campanie cu care să vin înaintea cetățenilor, ci dimpotrivă este un proiect major și prioritar pentru mine însămi și pentru cetățeni. Totodată un proiect nepus în practică a fost acela de a oferi copiilor din familii cu venituri reduse, o masă caldă, însă vom face tot posibilul să rezolvăm și acest deziderat. Cunosc problemele din comuna Gurahonț, avem copii care au nevoie de acest lucru și sper ca anul viitor vom putea realiza si acest proiect pentru copii. De când sunt viceprimar am luat măsuri ca cetățenii să primească anual o cantitate de lemn de foc la un preț decent, lucru pe care îl voi face și în continuare. Anul trecut, în acest sens, am pus la dispoziția cetățenilor peste 3000 m3 lemn de foc. În atenția mea sunt permanent și persoanele cu probleme, iar în acest sens am mărit numărul de persoane cu handicap și însoțitor, de la 50 la 60 de persoane. Pentru mine dezideratul unei administrații corecte, înseamnă educație, sănătate și siguranța cetățeanului, și cred că se poate vedea că am atins prin activitatea mea încercând să acopăr fiecare punct sensibil Am făcut demersurile necesare pentru copii din cadrul liceului din Gurahonț, astfel ca aceștia să beneficieze de servicii medicale în cadrul școlii, respectiv un cabinet medical și angajarea unui medic de familie, astfel încât pe timpul școlii, copiii să aibă servicii medicale”, a încheiat primarul Daniel Blaj.
Pe mai multe fronturi
Iată că administrația comunei Gurahonț lucrează intens pe mai fronturi, atât la proiectele începute înainte de doamna Moţica cât și la cele actuale, însă cel mai important lucru este faptul că actualul primar Daniel Blaj a obținut noi finanțări la proiectele depuse, iar comuna va primi bani de la guvern pentru alte investiții, ceea ce va ajuta foarte mult comuna. Dacă privim cu atenție ne dăm seama că în curând vor fi sate din comună precum Mustești, Dulcele, Feniș care vor avea drumuri asfaltate ceea ce nu este puțin lucru, iar odată cu asfaltarea acele sate sunt scoase practic din groapa pierii. Avem nevoie de investiții la sate pentru că satul românesc este rădăcina vieții, iar în următorii ani satele se vor repopula, pentru că însuși modul de viață actual al orășanului este un stres continuu, forțând omul să caute tot mai des liniștea și aerul curat de la sate. Vrem sau nu să credem, pandemia ne-a dat o lecție crudă de viață, iar de atunci sate care erau aproape părăsite au început să se repopuleze, chiar dacă nu permanent fiind momentan doar sate de vacanță sau final de săptămână, dar încet satul românesc va redeveni ceea ce trebuie să fie pentru că așa cum spuneam la început: „Veșnicia s-a născut la sat”. Primarii au un rol foarte mare în dezvoltarea comunelor sau orașelor pe care le păstoresc, de ei și de proiectele depuse și finanțate depinde în mare măsură viitorul copiilor de la sate.