Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Chirilă pierde pe mâna lui Dobre: Academica Clinceni-UTA 0-3 şi arădenii urcă pe loc de play-off

UTA câştigă la scor de neprezentare partida cu Academica Clinceni disputată pe stadionul Dinamo. Echipa din Clinceni, condusă de pe bancă de Ionuţ Chirilă, fost antrenor al Bătrânei Doamne într-o perioadă nefericită, se afundă în urma acestui rezultat în subsolul clasamentului, unde cu doar trei puncte acumulate ocupă ultima poziţie, iar UTA urcă pe locul 6, loc de play-off, cu 23 de puncte.

Chirilă pierde pe mâna lui Dobre: Academica Clinceni-UTA 0-3 şi arădenii urcă pe loc de play-off
Comentează 0

Făcând o analiză la rece a partidei, putem spune că Ionuţ Chirilă a pierdut pe mâna lui Dobre, tânărul portar folosit în prima repriză, care a greşit la toate cele trei goluri marcate de UTA. De altfel, Dobre a şi fost schimbat la pauză cu Ureche, care a reuşit să închidă poarta timp de 45 de minute, limitând proporţiile scorului.

Scorul final stabilit până la pauză

Deşi UTA a început mai bine prima repriză, jucătorii lui Ionuţ Chirilă au încercat să echilibreze meciul şi au avut o ocazie bună de a deschide scorul în minutul 18, când William de Amorim pătrunde în careu lui Iacob, trage la colțul scurt, însă portarul Bătrânei Doamne reuşeşte să respingă în corner. Trei minute mai târziu însă, Hora vine să confirme proverbul care spune că „cine n-are bătrâni să-şi cumpere” şi deschide scorul în urma unei greşeli în lanţ a fundaşilor adveşi şi a portarului Dobre, care iese din poartă. Hora îl lobează pe acesta din urmă de la marginea careului şi este 1-0 pentru trupa lui Laszlo Balint. În minutul 24, UTA ar fi putut face 2-0. Roger jr. centreză de pe dreapta, mingea loveşte un fotbalist de la Academica şi loveşte în cele din urmă transversala. Tot transversala vine şi în ajutorul lui Iacob, în minutul 35, la balonul reluat de Cascini după un corner executat de William de Amorim. În minutul 38, Miculescu face 2-0. Ubbink bate o lovitură de colţ, Passaglia reia cu capul Dobre prinde prinde balonul, care îi scapă însă din mâini, iar decarul arădenilor nu face decât să îndeplinească o simplă formalitate. În minutul 43, Moulin execută pe poartă o lovitură liberă, însă Iacob respinge de sub transversală. În minutul 45+1 Ubbink bate un corner, Dobre respinge în loc să prindă, Hora îi trimite lui Passaglia care preia și-i retrimite lui Hora. Acesta înscrie, majorând avantajul de pe tabelă.

Chirilă schimbă portarul, iar cele două echipe fac meci nul în repriza secundă

După ce a făcut mai multe schimbări, în repriza secundă, scoţându-l de pe teren şi pe portarul Dobre, Ionuţ Chirilă reuşeşte să oprească tăvălugul arădean, iar în minutul 59, echipa gazdă are o ocazie de a marca, dar Ion şutează peste poartă. În minutul 78 vine rândul Bătrânei Doamne să rateze. Mingea circulă pe traseul Antal-Wagner-Passaglia, acesta din urmă şutează, însă Ureche reţine.

În cele ce urmează vă prezentăm componenţa echipelor trimise în teren de antrenorii Ionuţ Chirilă, respectiv Laszlo Balint.

Academica Clinceni: Dobre (Ureche) – Achim (Pashov), Patriche, Bilali, Pârvulescu (Holzmann) – Cascini, Moulin – Vanzo (R.Ion), Chandarov (Dumitrache), de Amorim – Omoh. Pe bancă: Ureche – Gardoș, Pashov, Vellios, Ventura, R. Ion,  Cioiu, Dumitrache, Holzmann.

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic (Baravykas), Medjimorec, Benga, Shlyakov – Vorobjovas, Passaglia – Roger (Antal), Ubbink (Isac), Miculescu (Wagner) – Hora (Mercioiu). Pe bancă: Balauru – Erico, Baravykas, Dima, Bustea, Mercioiu, Isac, Antal, Wagner.

Arbitri: Bogdan Dumitrache (la centru); Alexandru Vodă și Ferencz Tunyogi (la cele două tuşe); Andrei Moroiță (rezervă).

Observatori: Eduard Dumitrescu (FRF) şi Iuliuss Nemțeanu (LPF).

Foto: Arhiva

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide