Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cele mai tari glume care au apărut pe net după ce Dragnea a spus că s-a încercat asasinarea sa

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa, patru cetăţeni străini venind în România cu acesta scop, la iniţiativa unui om celebru în lume.

Cele mai tari glume care au apărut pe net după ce Dragnea a spus că s-a încercat asasinarea sa
Comentează 0

Preşedintele PSD spune că ştie cine e în spatele acţiunii, dar nu a făcut public numele.

"Am avut anul trecut o tentativă, în aprilie. Nu vreau să povestesc, pentru că nu este cazul. Au venit patru străini în România, cazaţi la Athenee Palace, mă rog am scăpat. Dar asta nu înseamnă că o să îmi iau pază. Da (au ajuns la mine- n.r.).

Suntem într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Ştiu că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Da, dar nu pot să spun asta (cine i-a plătit – n.r.). Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc la el (Soros – n.r). El se gândeşte la mine", a spus Liviu Dragnea.

Aşa cum era de aşteptat, multă lume a pus la îndoială veridicitatea afirmaţiilor liderului PSD. Liviu Dragnea a fost privit cu îndoială de mulţi contestatari, iar netul s-a viralizat cu meme-uri care iau în derâdere eventuala tentativă de asasinat la adresa şefului social-democraţilor.

Vezi mai jos cele mai tari glume la adresa lui Dragnea!

Sursa

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite