SPORT
Meciul Simona Halep vs. Flavia Pennetta din Semifinalele US OPEN 2015 a fost reprogramat
Semifinalele US OPEN 2015. Simona Halep vs. Flavia Pennetta. Emoţii uriaşe pentru sportiva noastră, aflată pentru prima dată în calificările competiţiei de Grand Slam şi la un pas finala. Meciul de calificare …
Vezi la ce renunță alpinistul arădean Zsolt Torok
Alpinistul arădean Zsolt Torok este tot mai activ pe rețelele de socializare, acesta având nenumărate postări legate de trăirile din expedițiile avute până în prezent iar uneori ne încântă prin faptul că ne …
Încă 6 medalii pentru halterofilii CSM Arad la CN de seniori
După cele 3 medalii cucerite de Adrian Antal pentru halterele CSM-ului în prima zi a Naţionalelor de seniori de la Arad, azi încă 2 elevi ai lui Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan au urcat pe podium.
Înotătorii CSM Arad, medaliaţi la Harkany
Înotătorii Clubului Sportiv Municipal, antrenaţi de Daria Barta, Monica Stertl şi Martin Liptak, au participat la tradiţionalul concurs internaţional Cupa Sprint de la Harkany (Ungaria), a 30-a ediţie. Au participat …
Doliu în fotbalul românesc. Un fotbalist cunoscut a făcut infarct pe teren
Florin Ganea, 39 de ani, fostul fundas stânga al FCM Bacau a murit fulgerător, miercuri seara, în urma unui infarct. Gica, asa cum ii spuneau apropiatii, juca o partida de minifotbal la baza “Gepex”, dar …
ProVolei Arad e prezent şi în CN de juniori. Vezi programul turului
CS ProVolei Arad participă, şi în acest an, în CN de juniori. Echipa pregătită de Marius Mascovits a fost repartizată în seria C, alături de: CNMB Rm. Vâlcea, CNNT Craiova, CSŞ Bega Timişoara, CSŞ …
Au dat-o pe înmormântare, dar de fapt au fost cu galeria la Cluj. Macabru, haios şi incredibil...la Victoria Zăbrani
Minciuna are picioare scurte. Aşa s-ar caracteriza ultimele evenimente din viaţa echipei Victoria Zăbrani. Conform victoria-zabrani.ro, conducerea echipei a renunţat la serviciile fraţilor Caba, dintr-o cauză atât …
Deplasare infernală pentru Şoimii Pâncotei. "Trebuie să și alergăm, să facem risipă de efort, să avem încredere în noi"
Din cele 4 reprezentante ale Aradului în Liga II şi III Pâncota e cea mai rapidă în această rundă. Şoimii joacă mâine în etapa a III-a pe un teren extrem de greu, la Mediaş. Forţa Gaz …
Rezultatele turului secund din Cupa României-faza judeţeană. Nu lipsesc surprizele
Din turul II al Cupei României - faza judeţeană, trei prim-divizionare arădene au spus adio competiţiei. Iată rezultatele:
Simona Halep, în semifinale la US OPEN 2015 după un meci fabulos cu Victoria Azarenka
Simona Halep s-a calificat, luni noapte, în semifinale la US Open 2015 după un meci de excepţie cu Victoria Azarenka, scor 6-3, 4-6, 6-4.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











