NOUTATI IN TECH
Consiliul Județean reamenajează fosta închisoare a Comitatului Arad
Conducerea Consiliului Judeţean Arad a decis să reamenajeze şi să includă în circuitul turistic o parte din fosta închisoare a Comitatului Arad. Aceasta a funcţionat, începând cu anul 1821 …
Compania Delgaz Grid a fost arsă la buzunare de Poliția Locală
Cunoscuta companie Delgaz Grid a fost arsă, zilele acestea, la buzunare de polițiștii locali. Motivul? În municipiu s-au făcut câteva lucrări, făra ca terenul să fie adus la forma inițială.
Revista Dilema veche dedică Aradului numărul care apare mâine
Prefațând Conferințele cu același nume, care se vor desfășura între 3 și 7 aprilie la Arad, revista Dilema veche dedică orașului nostru numărul care apare în această săptămână, joi 21 martie.
Glad Varga atrage atenția cu privire la importanța noului Parlament European
Alegerile europene bat la ușă, partidele intrând deja în perioada de precampanie. Dincolo de rezultatul votului, o miză importantă o reprezintă prezența la urne, în condițiile în care electoratul nu …
Iniţiative legislative ale Partidului Naţional Liberal: câteva au făcut obiectul unor discuții aprinse
Partidul Naţional Liberal a iniţiat, în luna februarie a acestui an, mai multe proiecte legislative, care în momentul de faţă se află în dezbatere în Parlamentul României. Printre acestea se …
Se apropie termenul limită până la care românii pot investi în Programul Tezaur
Reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Timișoara anunță că pe 22 martie expiră termenul limită până la care populația poate investi în Programul Tezaur, emisiunile cod: …
Preşedintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici, prezent la Forumul de Afaceri și Investiții România – Spania
Domnul Gheorghe Seculici, vicepreşedintele CCIR şi președintele CCIA Arad, a participat la Forumul de Afaceri și Investiții România – Spania, ce a avut loc miercuri, 13 martie 2019, la sediul Camerei de Comerț …
Vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea, jucător activ de fotbal
În primul meci al acestui an, din cadrul ligii a 5-a, seria A, Olimpia Bujac a obținut o remiză ( 2-2) pe terenul Mureșului din Zădăreni.
FAMILIA IBSEN, “brigadă artistică” din cadrul “Cântării României“
Așteptând cu înfrigurare noua premieră a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”, mărturisesc de la început că mi-aș fi dorit enorm să urmăresc pe scena teatrului arădean oricare din …
”Academia Brosovszky” a repetat povestea de pe CPL, întorcând rezultatul în ultimile 15 minute de joc, într-un meci restanță cu UTA II 2008
Cu aproape o săptămână în urmă, pe stadionul CPL, echipa gazdă de atunci , Academia Brosovszky, era condusă după o repriză și jumătate cu 4-0 de către echipa UTA I 2008 , dar , în ultimile 15 minute, …
OpenAI bagă reclame pe click în ChatGPT, iar platforma începe să semene tot mai mult cu Google
ChatGPT intră într-o etapă nouă și mult mai comercială. OpenAI a trecut de la ideea de reclame testate discret la un model în care …
Aplicația UE de verificare a vârstei, spartă în mai puțin de 2 minute de la lansare
Noua aplicație europeană de verificare a vârstei, promovată ca soluție pentru protecția copiilor online, a fost compromisă de …
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem
ChatGPT devine mai util: suport pentru 14 aplicații externe într-un singur sistem, după ce OpenAI a extins integrarea cu servicii precum …
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% o tumoră la un câine
Un vaccin mRNA conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a redus cu 75% dimensiunea unei tumori canceroase la un câine, într-un …
Europa își face propriul „Iron Dome”. Primele teste au început în Ucraina, înainte de evaluările oficiale NATO. Când va deveni operațional
Producătorul italian de apărare Leonardo a decis să facă un pas neobișnuit, testând componente ale sistemului său avansat de apărare …
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială
UE vrea reguli mai dure pentru companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială, după ce Parlamentul European a cerut obligații mai …
NASA a reușit să schimbe orbita unui asteroid după impactul misiunii DART
NASA a confirmat că impactul controlat al navei spațiale DART a reușit să modifice orbita asteroidului Dimorphos, demonstrând pentru prima …
OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul model cu capabilități native de utilizare a computerului
OpenAI a prezentat GPT-5.4, primul său model generalist cu capabilități native de utilizare a computerului, într-un pas care mută …
Apple lansează o nouă generație de laptopuri: MacBook Neo, MacBook Air cu M5 și MacBook Pro cu cipuri M5
Apple a lansat o nouă generație de laptopuri, prezentând MacBook Neo cu ecran de 13 inci, MacBook Air echipat cu cipul M5 și stocare …
Mobile World Congress 2026: inteligența artificială domină deschiderea evenimentului de la Barcelona
Mobile World Congress 2026 a început la Barcelona cu o schimbare clară de accent: inteligența artificială nu mai este doar o …












