NOUTATI IN TECH
Penitenciarul Arad și Inspectoratul Școlar Județean Arad sunt echipele care vor juca finala mare la Cupa Instituțiilor și Firmelor
Aseară s-au disputat meciurile din semifinale, în care ISJ a învins cu 6-1 echipa avocaților din Themis Baroul Arad, aceasta din urmă trebuind să joace o mare parte din timp cu un portar …
Un deputat USR acuză partidul că acționează după principiul „lasă că merge şi cu mizeria sub preş”
Deputatul Adrian Prisnel explică, după declanşarea scandalului în partid cu privire la contractele cu firme ale unor membri ai USR Giurgiu şi USR Sector 3, pe grupul intern al USR „Poiana lui Iocan”, că …
Camera de Conturi Arad: excedente bugetare de peste 164 milioane de lei, în județ
Ministerul de Finanțe, condus de Orlando Teodorovici, pesedistul cu aspirații de președinte, se interesa, luna trecută, de excedentul bugetar al municipiului Arad. Probabil pesediștii se gândesc că Aradul are prea …
Ministrul Zero și oamenii săi pierd teren în București
Cristian Ghinea, supranumit și Ministrul Zero pentru „performanțele” obținute cât timp a fost ministru în Guvernul Cioloș, începe să fie văzut prost chiar și de către colegii săi de partid. …
Pensiile speciale pentru primari, pe masa Guvernului
Guvernul ar putea aproba în ședința de marți pensiile speciale pentru aleșii locali și ordonanța care va reglementa serviciile de ride sharing.
Ce a pățit un arădean nervos care „s-a luat la bătaie” cu un coș de gunoi
Un arădean nervos, care „s-a luat la bătaie” cu un coș de gunoi, a avut parte de o reacție pe măsură din partea polițiștilor locali. Nu, aceștia nu au început să dea în el, cum a procedat acesta …
Nouă milioane de lei pentru încă 33 de aparate medicale destinate Spitalului Județean
Aparatură medicală de nouă milioane de lei ajunge, în perioada următoare, la Spitalul Județean. Continuă, astfel, investițiile începute de Consiliul Județean Arad pentru modernizarea Spitalului. Aparatura …
Aceleași tarife la aproape toate serviciile bibliotecii județene și în 2020
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad va păstra, în general, tarifele la serviciile prestate, menținându-le la același nivel și anul viitor.
Fără penalii lor, că ai noștri sunt ok: USR-PLUS și Cioloș se fac că premierul Cehiei nu ar avea probleme de corupție
Cehii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva corupției. Aproximativ 250.000 de manifestanţi au cerut duminică, la Praga, demisia premierului Cehiei, Andrej Babis, scrie flux24.ro. Dar cum partidul ANO al …
Florin Busuioc vine la Teatrul de Vară
Spectacolul “Fidelitate”, cu Florin Busuioc, Adelaida Zamfira şi Gheorghe Ifrim se va juca miercuri, 26 iunie, la Teatrul de Vară, începând cu ora 20.00.
Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală
Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …











