Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

LOCAL

P(r)oza zilei: Sânziana şi căţeii ei paranormali

Numai de două ori pe an, mai precis în Noaptea de Sânziene şi-n Noaptea Sfântului Andrei, când zidurile dintre cele două Lumi se prăbuşesc vremelnic, fata aceasta îşi scoate la plimbare …

Comentează 0

Ioan Cristina: „România nu are nevoie de un premier penal”

Senatorul Cristina susţine că Iohannis le-a dat o veste tristă social-democraților după ce a anunțat că nu va desemna ca premier, după alegerile parlamentare din decembrie, „o persoană urmărită penal sau …

Comentează 0

Maestrul în AIKIDO, Donovan Waite, pentru a 7-a oară la Arad (FOTO)

Timp de trei zile sala CSS Gloria din oraşul nostru a fost gazda unui seminar de Aikido, condus de Donovan Waite 7 Dan Shihan. Donovan Waite, unul dintre puţinii "ne-japonezi" care a ajuns la acest rang …

Comentează 0

Cu Loredana Chivu la I'Fratelli

O noapte de sâmbătă electrizantă pe Ştrandul Neptun cu Loredana Chivu la I'Fratelli

Comentează 4

FotoClubPro Arad a vernisat vineri Salonul Internațional de Artă Fotografică

Anul acesta salonul  a avut temă liberă color și monocrom, iar cele mai bune lucrări au fost premiate cu medalii de aur oferite de către Asociația Artiștilor Fotografi din România, de Image Collegue Society și …

Comentează 0

Acordarea Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad

Ceremonia militară de acordare a Drapelului de luptă Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad se va desfăşura în data de 15 octombrie 2016, începând cu …

Comentează 0

Crucea Rosie Romana, filiala Arad, a negociat, a  primit si a distribuit o donatie, transport de 10.000 kg mere

Crucea Rosie Romana, filiala Arad, a negociat, a  primit si a distribuit o donatie, transport de 10.000 kg mere. Donatia a fost posibila sprijinului primit din partea Crucii Cosii filiala Bacau si APIA, care au trimis acest …

Comentează 0

DDAC şi Poliţia locală în sprijinul persoanelor fără adăpost

În perioada imediat următoare, echipe mobile formate din reprezentanți ai Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad și ai Poliției Locale Arad vor efectua verificări în teren, pe raza municipiului …

Comentează 0

Activităţile ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă V. Goldiş Arad în luna septembrie

Activităţile desfăşurate de cadrele Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă V. Goldiş Arad pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă în luna septembrie 2016: Controale 151 (din care 22 controale …

Comentează 0

Loredana Chivu la I'Fratelli în Arad !!!

08 Octombrie 2016 Sărbătorim un an de iFratelii !!! LOREDANA CHIVU în PREMIERĂ !!! ÎN ARAD LA IFRATELLI, alături de Ionel Ienciu şi formaţia !!! Un super show  plin de dans si …

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Tehnologie & Securitate

Începutul lui octombrie 2026 în AI: promisiunile întâlnesc munca reală

Primele 12 zile din octombrie au mutat discuția despre inteligența artificială spre utilizarea concretă. ChatGPT primește răspunsuri …

Comentează

De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm

Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …

Comentează

Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini

Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …

Comentează

August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate

Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …

Comentează

Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite

Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …

Comentează

România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți

Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …

Comentează

Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi

Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …

Comentează

De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune

Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …

Comentează

Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri

Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …

Comentează

Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni

România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …

Comentează