LOCAL
Teatrul Clasic “Ioan Slavici” – susține Campania “Artiști pentru artiști”
Deopotrivă un gest de reverență și un ajutor concret. Așa poate fi descris demersul inițiat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) la care se alătură și în 2019 Teatrul Clasic „Ioan Slavici” …
Hoții care au aruncat în aer un bancomat din Alfa au fost prinși; la Timișoara nu le-a ieșit figura
Doi spărgători de bancomate au fost prinși, ieri, de polițiștii arădeni. Este vorba despre autorii unui furt care a pus Aradul pe harta orașelor în care bancomatele sunt aruncate în aer, nu de către clienții …
Iustin Cionca: „Starea drumului Arad-Șiria este oglinda statului mafiot și a oamenilor slabi din PSD“
Declarațiile deputatului Dorel Căprar despre drumul Arad-Șiria arată, potrivit liberalilor, cu cât cinism se raportează PSD la problemele arădenilor. În loc să respecte dorința celor care vor să circule …
"Distanța dintre mine și mine" în prezența realizatoarelor Mona Nicoară și Dana Bunescu la Cinema Arta
Cinema Arta găzduiește marți, 12 martie, de la ora 20, premiera celui mai așteptat documentar al primăverii, Distanța dintre mine și mine, și nu oricum, ci chiar în prezența realizatoarelor Mona Nicoară …
Un minibuldozer s-a răsturnat pe str. Pădurii putând provoca o nenorocire
În dimineața zileri de marți 12 martie, în jurul orei 8,00 o carosată ce transporta un minibuldozer pe str. Pădurii la intersercția de la Cimitirul Pomenirea s-a dezechilibrat datorită gabaritului mare …
Bărbat mort în incendiu la Livada
In aceasta noapte in jurul orei 23.45, Detasamentul de Pompieri Arad a intervenit în localitatea Livada pentru stingerea unui incendiu la o casă. În momentul sosirii celor trei echipaje, doua de stingere și un …
Glad Varga (PNL): „Bugetul de Stat a fost făcut în favoarea PSD și în detrimentul românilor”
Deputatul PNL de Arad Glad Varga a prezentat, din nou, neajunsurile Legii Bugetului de Stat, în conferinţa de presă susţinută, astăzi, la sediul partidului.
Șase drumuri județene, pregătite pentru modernizare
Consiliul Județean Arad a actualizat astăzi, în cadrul ședinței extraordinare, indicatorii tehnico-economici pentru șase drumuri județene. Actualizarea a venit ca urmare a modificărilor intervenite în …
„Pădurea fermecată” ajunge la cinematograful din Grădiște
Un spectacol de teatru de păpuși va avea loc la cinematograful din Grădiște, eveniment care, pe lângă proiecțiile de filme, are ca scop diversificarea activităților cultural-artistice oferite de Primăria …
Irakieni descoperiți ascunşi într-o autoutilitară, la Vama Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, împreună cu poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F Timişoara, au descoperit, ascunși în interiorul …
De ce AI funcționează abia atunci când încetăm să o forțăm
Am ajuns într-un moment interesant al relației noastre cu inteligența artificială. După doi ani de entuziasm, promisiuni și investiții …
Septembrie 2026 în AI: de la modele mai puternice la agenți care încep să preia sarcini
Septembrie 2026 a adus suficiente lansări încât o simplă enumerare a noutăților să devină aproape inutilă. OpenAI, Anthropic și …
August 2026 în AI: Europa pune reguli în aplicare, România începe adopția instituțională, iar agenții AI trec de la promisiune la realitate
Inteligența artificială a continuat să avanseze într-un ritm accelerat în august 2026, dar luna nu a fost definită doar de modele mai …
Comisia Europeană cere Meta să ofere și copiilor din UE restricțiile acceptate în Statele Unite
Comisia Europeană cere Meta să ofere copiilor și adolescenților din Uniunea Europeană cel puțin același nivel de protecție pe Facebook și …
România accelerează investițiile în AI: 235 de milioane de lei pentru securitate cibernetică și mii de elevi instruiți
Inteligența artificială trece, în România, de la subiect de dezbatere la investiții și proiecte concrete. În ultima …
Peste o treime dintre angajații români folosesc AI, iar din august intră reguli noi
Inteligența artificială începe să producă efecte concrete în România, dincolo de lansările de aplicații și discuțiile …
De ce folosirea AI a devenit parte din viața de zi cu zi, nu o opțiune
Inteligența artificială nu a intrat în viața noastră printr-un moment clar, ușor de identificat. Nu a existat o zi în care să …
Clujul intră pe harta AI, în timp ce lumea se luptă pentru modele, agenți și cipuri
Olimpiada de AI de la UBB Cluj oferă punctul de plecare al unei săptămâni în care inteligența artificială a fost împinsă mai …
Clujul devine punct important pe harta AI: România găzduiește olimpiada internațională pentru liceeni
România găzduiește la Cluj-Napoca o competiție internațională dedicată inteligenței artificiale, la care participă elevi din zeci de …
România testează viața cu AI: supraveghere inteligentă în București, semafoare adaptive și plăți automate
Inteligența artificială nu mai este doar un subiect de laborator sau de companii tech. În România, AI începe să fie folosită …











