Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Brexit | UE este pregătită să răspundă în 48 de ore. Articolul 50 ar putea fi invocat în câteva zile

Uniunea Europeană este pregătită pentru momentul în care Marea Britanie va declanșa procedura de ieșirea din blocul comunitar. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că instituțiile UE vor putea să răspunde în termen de 48 de ore la notificarea pe care o va adresa Marea Britanie, relatează Reuters. Brexitul ar putea fi declanșat în următoarele zile.  

Brexit | UE este pregătită să răspundă în 48 de ore. Articolul 50 ar putea fi invocat în câteva zile
Comentează 0

Guvernul premierului Theresa May a declarat că va înainta până la sfârșitul lunii martie notificarea oficială privind ieșirea din UE, iar unii diplomați se așteaptă ca aceasta să se întâmple chiar săptămâna viitoare.

Invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona va declanșa termenul legal de doi ani în care Londra își va negocia termenii divorțului de Uniunea Europeană.

“Suntem bine pregătiți pentru întreaga procedură și nu am nicio îndoială că vom fi gata în termen de 48 de ore, cred că este un timp de reacție adecvat”, a declarat Tusk într-o conferință de presă.

Potrivit cancelarului german Angela Merkel, în funcție de momentul exact al primirii notificării britanice, liderii UE vor organiza un summit special, la care vor conveni liniile directoare pentru negocierile pe care Comisia Europeană le va purta cu Londra. “Dacă scrisoarea va sosi săptămâna viitoare, summitul special va fi pe 6 aprilie”, a indicat Merkel într-o conferință de presă.

“Dacă va sosi mai târziu de săptămâna viitoare, atunci va trebui să găsim o dată după 6 aprilie. Suntem pe deplin pregătiți și vom aștepta cu interes. Însă în ce zi anume din martie va sosi (scrisoarea) nu are o așa mare importanță”, a adăugat ea.

Unii diplomați se așteaptă ca Theresa May să declanșeze procedura de ieșirea din UE săptămâna viitoare, pe 14 martie. Este cea mai devreme dată la care aceasta poate face acest gest, notează însă Reuters. 

Sursa libertatea.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite