Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

BREAKING NEWS | Ioțcu a ieșit din închisoare!

BREAKING NEWS | Ioțcu a ieșit din închisoare!
Comentează 4

Președintele suspendat al Consiliului Județean a ieșit din închisoare, după ce judecătorii Curții de Apel Timișoara i-au admis acțiunea prin care contestase măsura privativă de libertate.

Astfel, pe perioada procesului în care este judecat pentru trafic de influență, Ioțcu va sta acasă, nu după gratii.

”A fost înlocuită sentința de arest preventiv cu arest la domiciliu în cazul Nicolae Ioțcu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de astăzi, până în 19 septembrie. Are restricții, printre care obligația de a nu părăsi imobilul, să se prezinte în fața organului de urmărire penală de câte ori e chemat, să nu comunice cu martorii și inculpații din dosar”, a declarat Marius Cojocaru, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Timișoara.

Nicolae Ioțcu a obținut această decizie după ce a atacat soluția Tribunalului Arad prin care s-a confirmat măsura arestării preventive. Avocații fostului șef al CJ ceruseră ca acesta să fie judecat sub control judiciar sau în arest la domiciliu.
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite

Inchide