Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Preşedintele suspendat al CJ Arad, Nicolae Ioţcu, a fost scos de sub control judiciar

Curtea de Apel Timişoara a admis contestaţia formulată de Nicole Ioţcu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Timiş privind punerea acestuia sub controlul judiciar.

Preşedintele suspendat al CJ Arad, Nicolae Ioţcu, a fost scos de sub control judiciar
Comentează 3

Ca urmare a deciziei Curţii de Apel Timişoara, Nicolae Ioţcu poate părăsi oricând doreşte localitatea de domiciliu (comuna Vladimirescu, judeţul Arad) şi se poate deplasa oriunde doreşte pe teritoriul României. Însă, el nu poate părăsi ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.

Potrivit Vocea Transilvaniei, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de Ioţcu, în cauza în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă.

Potrivit portalului Curţii de Apel Timişoara, ‘soluţia pe scurt’ în această speţă spune că: ‘În temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, admite contestaţia formulată de inculpatul I.N.P. (Ioţcu Nicolae Petru. n.red.) împotriva încheierii din data de 06.10.2015 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Timiş în dosarul 6310/30/2015. Desfiinţează în parte încheierea contestată numai cu privire la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.10.2015′.

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a fost surprins de către procurorii DNA în data de 24 iulie a.c., primind drept mită un plic conţinând 10.000 de euro. El a fost trimis în judecată de DNA Timişoara pentru trafic de influenţă, după ce ar fi cerut 40.000 de euro de la administratorul unei firme pentru atribuirea preferenţială a unui contract, în dosar fiind judecat şi un director din CJ Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite
















Inchide