Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Bere gratis, în vreme de coronavirus! Un berar din Germania a dat pe degeaba băutura pe care n-a putut s-o vândă

Decizie inedită, luată de o fabrică de bere din Germania! În loc să fie daţi pe apa Sâmbetei, peste 2.000 de litri de bere au fost daţi gratuit, spre bucuria oamenilor care au venit să ia băutura cu găleţile acasă. E vorba despre berea care nu a putut fi vândută restaurantelor şi hotelurilor care au fost închise din cauza restricţiilor instituite pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Bere gratis, în vreme de coronavirus! Un berar din Germania a dat pe degeaba băutura pe care n-a putut s-o vândă
Comentează 0

Proprietarii berăriei Willinger din landul german Hesse au decis să dea pe degeaba aproape 2.600 de litri de bere light şi bere brună pe care ar fi putut foarte bine să o şi arunce, transmite agenţia Reuters.

Franz Mast, proprietarul berăriei, a explicat că a luat această decizie pentru că a goli rezervoarele cât mai repede posibil pentru a le putea umple din nou cu bere proaspătă, în aşa fel încât băutura să fie gata de livrare când barurile vor fi redeschise.

Decizia berarului a fost bine primită. Zeci de oameni au format cozi uriaşe în faţa fabricii, pentru a primi bere gratis. Cu toţii au purtat măşti şi au respectat măsurile de distanţare socială. Unii au plecat acasă cu găleţi pline cu bere, în timp ce alţii au luat navete cu băutură.

"Vrem să le mulţumim oamenilor şi sperăm că ne vor sprijini şi ei atunci când redeschidem berăria, vor veni aici şi ne vor recomanda", a precizat Mast, conform sursei citate.

Asociaţia producătorilor de bere din Germania a avertizat că berarii ar putea falimenta din cauza scăderii exportului de băutură, în special în China şi Italia. De asemenea, restaurantele şi barurile au fost închise din cauza măsurilor de izolare la domiciliu.

Mai mult, Oktoberfest, cel mai mare festival de bere din lume, a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

Sursa: romaniatv.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite