Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arădean prins de DIICOT când încerca să vândă cinci kilograme de cannabis

Un arădean de 25 de ani a fost ridicat de către procurorii DIICOT şi dus la audieri, după ce ar fi încercat să vândă cinci kilograme de cannabis unui ofiţer sub acoperire.

Arădean prins de DIICOT când încerca să vândă cinci kilograme de cannabis
Comentează 0

Procurorii DIICOT Arad, împreună cu poliţiştii de la Crima Organizată, au organizat un flagrant, în timpul căruia un bărbat a fost prins încercând să vândă droguri.

Surse din rândul anchetatorilor spun că suspectul este un arădean de 25 de ani. El s-a întâlnit într-o zonă aglomerată din oraș cu un potenţial client, fără să știe că acesta era ofiţer sub acoperire. Urma să-i vândă cinci kilograme de cannabis, droguri pe care le ținea acasă.

În momentul tranzacţiei, traficantul a fost înconjurat de poliţişti, apoi a fost ridicat şi dus la locuinţa sa. Aici au fost descoperite mai multe cutii în care se afla cannabisul.

Suspectul a fost audiat la sediul DIICOT Arad, după care judecătorii au decis să fie arestat preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri.

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite