Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Alexandru Rafila: „Numărul maxim de cazuri noi de coronavirus, înregistrate zilnic, va fi undeva în jurul datei de 1 Mai”

Dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii de Microbiologie, susţine că sunt două soluții pentru a evita îmbolnăvirea cadrelor medicale: oferirea echipamentului de protecție (mască, vizieră sau ochelari, mănuși și un halat impermeabil) și programe serioase de prevenire a infecțiilor în fiecare spital, ce revine managementului, care trebuie să explice modul cum se utilizează echipamentul medical, scrie realitatea.net.

Alexandru Rafila: „Numărul maxim de cazuri noi de coronavirus, înregistrate zilnic, va fi undeva în jurul datei de 1 Mai”
Comentează 0

Șeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a mai precizat, la un post TV, în contextul în care vârful pandemiei ar urma să fie după Sărbătorile Pascale, că „până acum am avut o creștere oarecum liniară, n-a fost o creștere abruptă, ați văzut că numărul de cazuri înregistrate zilnic a variat între 150 și 300 de cazuri, n-am avut mai mult de 300 de cazuri. Dacă acest trend va continua, ne dorim să fie așa... pentru că dacă vom avea o dublare a numărului de cazuri înregistrate zilnic, atunci o să avem o problemă cu asigurarea condițiilor de tratament. Deocamdată, nu se pune această problemă, nu sunt supraaglomerate secțiile de ATI. Eu estimez că numărul maxim de cazuri noi, înregistrate zilnic, va fi undeva în jurul datei de 1 mai, între 25 aprilie și 1 mai, pentru că-n perioada Sărbătorilor de Paște cu siguranță vor exista mai multe îmbolnăviri din cauza contactelor sociale care se vor intensifica, în ciuda recomandărilor autorităților.”

Cât despre testele care se vor face în România pe un medicament venit din SUA, Alexandru Rafila a subliniat că speră să fie o procedură rapidă, care să nu se întindă pe mai mult de o lună.

Intraţi aici pentru detalii: https://www.realitatea.net/stiri/actual/dr-rafila-numarul-maxim-de-cazuri-noi-inregistrate-zilnic-va-fi-undeva-in-jurul-datei-de-1-mai_5e8593188cf91a240a40d3b2

Foto: redactia.ro

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite