Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Al treilea aparat Real Time PCR pentru depistarea infecțiilor cu coronavirus ajunge mâine la Arad

Conform informării Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, aparatul Real Time PCR tip Bioneer a fost montat în laboratorul Direcției în termen de doar 24 de ore de la livrare, cu ajutorul specialiștilor din partea firmei producătoare. În noaptea de marți spre miercuri au fost procesate primele probe, cu valoare de probe-test, sub supravegherea acelorași specialiști, de către un efectiv de patru medici din partea Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad și a unui cadru medical din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Probele-test continuă pe parcursul zilei de astăzi, urmând ca începând de mâine să înceapă testările propriu-zise pentru depistarea infecției cu noul coronavirus. Aparatul are o capacitate maximă de până la 160 de teste pe zi.

Al treilea aparat Real Time PCR pentru depistarea infecțiilor cu coronavirus ajunge mâine la Arad
Comentează 0

În cursul zilei de mâine va ajunge la Arad încă un aparat Real Time PCR pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus, complet echipat, achiziționat din fonduri ale Ministerului Sănătății, Județului Arad și din sponsorizări. Acest aparat va fi montat în clădirea unde a funcționat laboratorul de anatomie patologică din cadrul fostului Spital Municipal Arad.

De asemenea, în perioada următoare vor ajunge și celelalte componente ale aparatului Real Time PCR primit de la compania de stat Unifarm. Aradul va avea, astfel, trei aparate PCR funcționale care vor asigura capacitatea de testare necesară.

Câte persoane sunt în izolare și câte în carantină

La nivelul Județului Arad, conform raportării  Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, în centrele de carantină erau cazate, în această dimineață la ora 9.00, 173 de persoane. Totodată precizăm că numărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile s-a menținut la 133. În ceea ce privește persoanele autoizolate la domiciliu, acestea sunt în număr de  1202, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de autoizolare la domiciliu este de 1207.

Pe parcursul zilei de ieri și până azi dimineață, polițiștii arădeni au verificat 1880 de persoane și 16 societăți comerciale  cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau a interdicțiilor de circulație instituite prin ordonanțele militare în vigoare. În urma acestor verificări, au fost aplicate 84 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de circulație, în valoare totală de 245.490 lei, fiind întocmite și două dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

În același interval de timp, jandarmii arădeni au aplicat 21 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, valoarea totală a amenzilor fiind de 5.900 lei.

Polițiștii locali arădeni, acționând cu un efectiv de 40 de cadre și 13 mijloace auto,   au întocmit în ultimele 24 de ore un număr de 20 procese verbale de contravenție, în valoare totală de 8.600 lei, pentru aceleași fapte privind nerespectarea restricțiilor de circulație impuse prin ordonanțele militare. 

„Precizăm că începând de mâine vor crește amenzile pentru persoanele fizice sau juridice care nu respectă restricțiile impuse. Redăm informarea Grupului de Comunicare Strategică pe această temă: Ieri, 31 martie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanța de urgență prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării de asediu și regimului stării de urgență. Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum. Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei. Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând de mâine, 2 aprilie 2020. În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;

- suspendarea temporară a activității;

- desființarea unor lucrări;

- refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei. Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu exonerează de răspundere penală, respectiv contravențională. Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, vă reamintim că este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să râmâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!”, susțin reprezentanții Prefecturii.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite