Accident cumplit în Bihor. Patru oameni au murit după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat
Patru persoane au murit, duminică dimineaţa, într-un accident care s-a produs pe DN 76, la ieşirea din municipiul Beiuş spre localitatea Ştei, în judeţul Bihor.
![Accident cumplit în Bihor. Patru oameni au murit după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat](/html/media/photos/0/23/220/big/accident_grav_dn76_iesire_beius_2_20253500.jpg)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu, în accident a fost implicat un singur autoturism, notează Mediafax.
„Apelul la 112 a anunţat un accident pe DN 76, la ieşirea din municipiul Beiuş spre Ştei. A fost implicat un singur autoturism. Datele pe care le am sunt că patru persoane sunt decedate”, a spus Dinu.
Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs evenimentul rutier, primele informaţii fiind că şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ.