În pofida faptului că marile puteri învingătoare în Primul Rãzboi Mondial validaseră hotărârea națiunii române din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, luată la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, de a se despărți în totalitate de Ungaria și de a se uni cu Regatul României, guvernul de la Budapesta a ignorat condițiile care i-au fost impuse și a refuzat să retragă armata, jandarmeria și aparatul administrativ din teritoriile pe care trebuia să le cedeze României. Mai mult decât atât, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, în mod perfid, pe un front larg, armata ungară a dezlănțuit un furibund atac asupra armatei române, pe care, în mod eronat, Cartierul General Ungar o considera inferioară armatei maghiare din toate punctele de vedere.

        Trupele românești, al cãror comandant era capabilul general Constantin Prezan, ofițer cu înaltã pregătire militarã făcutã în cadrul școlii Superioare de Război a Franței, au contraatacat imediat cu o forță atât de violentă încât linia de atac ungarã a fost în totalitate destrămată.

            La rândul său, regele Ferdinand I a ordonat armatei sale să depășească aliniamentul trecătorilor de la Ciucea, de pe Crișul Repede, și de la Ciuci (actualmente Vârfuri), de pe Valea Crișului Alb.

Ofensiva militară românească pe valea Crișului Alb a fost executată de Regimentele/Batalioanele  2, 3, 10 Vânători și Regimentul 35 Infanterie „Dunărea”, conduse de colonelul Constantin Păulian, care au reușit să cucerească trecătoarea de la Ciuci, punct considerat ca inexpugnabil de către Comandamentul de Operațiuni al armatei maghiare. A urmat bătălia de la Buteni, în care ungurii au fost scoși din cuiburile de mitraliere, după lupte grele la care au luat parte toți gradații din cadrul celor patru regimente mai sus menționate. Ca dovadă a acelui episod stă uciderea în bătălia din zona Buteni-Bârsa-Sebiș a colonelului Constantin Păulian. Să amintim desfașurarea evenimentelor cronologic.

Localitatea Căcărău (Tecarău, de la etimonul maghiar Tekerö) a primit numele de Joia Mare, dat fiind faptul că a fost eliberată în dimineaţa acelei zile din Săptămâna Patimilor. Pentru Buteni s-au dat lupte grele, căci graniţa de est a Buteniului era apărată de dispozitivele maghiare cu mitraliere. Au fost eliberate apoi satele de pe malul drept al Crişului, Govojdia şi Berindia.

            După eliberarea Buteniului, colonelul Păulian şi comandanţii celor patru regimente amintite s-au oprit în Buteni pentru a inspecta zona, urmând să plece în două direcţii: 1. Sebiş-Cărand-Beliu-Tinca, pe valea Crişului Negru şi 2. Bârsa-Bocsig-Ineu-Chişineu Criş, pe valea Crişului Alb. Din Buteni fac deplasări pentru a cunoaşte zona şi colonelul este informat că în Sebiş, există un puternic nucleu de adepţi ai lui Bela Kuhn (pe numele real Bela Kohen), care îi întind o cursă. Sâmbătă, 19 aprilie, primesc comanda de înaintare pe cele două direcţii amintite. Conform mărturisirilor contemporanilor, acelor evenimente colonelul Păulian înainta călare pe drumul spre Bârsa, când asupra lui se trage din pipirigul şi stufărişul aflat pe dreapta şoselei, la al doilea cap de pod, pe șoseaua spre Bârsa, loc numit Valea Mică. Erau patru persoane din Sebiş, în frunte cu bolşevicul Vass. Colonelul este ucis, iar cei patru, urmăriţi de soldaţi şi de localnicii aflaţi în apropiere, sunt prinşi în dreptul Cimitirului Baptist, pe şoseaua ce duce spre Cuied. Desi urma noaptea Învierii, care este noaptea Bucuriei, jalea a fost cumplită, dar butincenii l-au privegheat şi l-au jelit până când a venit familia, care l-a transportat în ţinutul natal.

            Amintirea sa a rămas neştearsă în inima locuitorilor, căci după eliberare, în 1919, cetăţenii satului Govojdia au cerut ca satul lor să poarte numele eroului, dorinţă devenită realitate până în anul 1952.

            Neuitat a rămas şi în inima butincenilor, care în anul 1937 ridică în faţa Bisericii Ortodoxe şi a Primăriei, un monument de marmură roz în formă de cruce, inscripționat cu litere aurii, în memoria eroilor locali, cu genericul „Căzuţi pentru întregirea neamului”. Primul în şirul celor căzuţi în luptele din Primul Război Mondial, este colonelul Păulian şi tot primul a fost pomenit de atunci şi până în prezent de către preoţii ortodocşi din Buteni, la Ziua Eroilor, care nu întâmplător a fost fixată de biserica strămoşească odată cu Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos la cer.

          În anul 1993, profesorul de limba română Galea Pavel, primul inspector general al nou reînfiinţatului judeţ Arad, scrie un articol în care readuce memoria colonelului, inclusiv prenumele Constantin, neştiut până atunci. De asemenea, cere să se revină la schimbarea denumirii Livada în Paulian, împreună cu locuitorii satului, fiind originar din Cociuba. Cu sprijinul Primăriei din Buteni şi al Prefecturii din Arad, înaintează un memoriu guvernului. Prin Decretul 102/1996, publicat în MO din 20 mai 1996 satul revine la denumirea colonelului erou.

           Troița colonelului Paulian - ridicată de către Societatea Tineretului Intelectual Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Buteni, în 1942, la capul de pod unde a fost împușcat mișelește colonelul Constantin Paulian, general post mortem. Sfințirea ei s-a fãcut cu deplasarea în procesiune religioasã a credincioșilor, cu fanfara Bisericii Ortodoxe și toate corurile, cu prapori și ripizi, în frunte cu protopopul Ștefan Lungu și cu preoții Ioan Cosma și Iuliu Bodea.

              La instalarea regimului comunist în anul 1947, troiţa a fost tăiată şi aruncată sub capul de pod. Preotul paroh de atunci al Buteniului, Petru Bejan, a primit un telefon de la răsposatul consilier eparhiar Cibian din Arad, să dispună rezolvarea ei. Troiţa a fost dusă pe fundul căruţei, acoperită cu fân, de către doi ţărani, în cimitirul ortodox din Buteni şi aşezată la mormântul celor trei eroi necunoscuţi, căzuţi la eliberarea localităţii Joia Mare. În anul 1952 numele satului Paulian a fost schimbat cu numele de Livada.

              Ridicarea monumentului în formă de cruce în septembrie 1989, la capul elevului sergent Nicolae Cornel Popovici, sublocotenent post-mortem căzut în luptele crâncene de la Prunișor și înmormântat de către preotul Petru Bejan în cimitirul ortodox din Buteni, alături de mormântul celor trei eroi din Primul Război Mondial.

Monumentul a fost ridicat de către Primăria comunei Buteni, primar comunist Cornel Golomici și viceprimar Roman Floare, fosta primăriță din Chisindia. La ceremonie au participat foștii colegi de la Școala de ofițeri din Bacău, în frunte cu colonelul Chiricuță, șeful Școlii de Ofițeri din Bacău și fratele eroului cu nepoții. Pe latura stângă a monumentului, care era spre mormintele celor trei eroi necunoscuți, din păcate, fără a mai apărea numele date de preoții ortodocși, de-a lungul timpului, crucea de lemn a dispărut, în locul ei ramânând Troița Colonelului Paulian.

 Din București au fost prezenți: locotenent-colonel Constantin Zamfir, directorul Editurii Militare București, general de corp de armata Aurel Golcea, președintele Asociației Veteranilor de Război „Zărandul” Arad, doamna istoric Maria Mușat și viitoarea academiciană Cornelia Bodea, fiica fostului preot Corneliu Bodea din Dezna. Pe vremea aceea nu s-a făcut parastas. Au ținut cuvântări doamna Maria Mușat, general Aurel Golcea, primarul Cornel Golomici și președinta Organizației de Tineret, profesor Corina Vașca.

                                                                             Corina Bejan Vaşca