Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ziua internațională a donatorului de sânge, marcată la Arad de doamnele din PNL

Medicii și asistentele de la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad au avut parte de surprize plăcute, chiar de Ziua internațională a donatorului de sânge. Doamnele și domnișoarele din Organizația Femeilor Liberale (OFL) și-au arătat aprecierea față de cadrele medicale cărora le-au adus flori.

Ziua internațională a donatorului de sânge, marcată la Arad de doamnele din PNL
Comentează 0

În acțiunea organizată de Cristina Pop, Daniela Jurcă și Cristina Morar, doamnele și domnișoarele liberale au donat sânge pentru cei care au nevoie. „Aici este vorba despre a salva vieți. În situații grele, pacienții au nevoie de sânge și noi credem că activitatea cadrelor medicale de la Centrul de Transfuzie Sanguină este foarte importantă. Suntem periodic alături de cadrele medicale, am stabilit deja o relație apropiată și am dorit să exprimăm în această zi recunoștința și solidaritatea noastră”, a spus Cristina Pop, una dintre organizatoarele acțiunii.

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite