Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Cea mai puternică organizație a femeilor liberale din țară, demonstrație de forță în prezența premierului Ciucă (FOTO)

Peste 1.500 de doamne și domnișoare liberale au dat o imagine de forță filialei arădene. Alegerile municipale și județene OFL au beneficiat de prezența președintelui PNL, premierul Nicolae Ciucă, a secretarului general PNL, Lucian Bode, și a conducerii OFL, președinta Florica Cherecheș și secretarul general Daniela Nicolescu. În urma alegerilor, Garofița Popa este președinte al OFL Arad, iar Liliana Waas președinte al OFL Municipiul Arad.

Cea mai puternică organizație a femeilor liberale din țară, demonstrație de forță în prezența premierului Ciucă (FOTO)
Comentează 0

Liderii PNL și OFL de la nivel național au fost de acord: aici, la Arad, este cea mai puternică filială OFL din țară! Prezența masivă la eveniment, rezultatele la alegeri, acțiunile organizate au îndreptățit aceste aprecieri. Multe din meritele pentru succesul OFL Arad i-au fost atribuite Geaninei Pistru, care a condus lucrările Consiliului de Coordonare OFL.

Președinta OFL Florica Cherecheș și secretarul Daniela Nicolescu au apreciat filiala arădeană și au vorbit despre cotele de gen pe care PNL le va adopta pentru o mai bună reprezentare a femeilor în funcțiile publice. Secretarul general Lucian Bode a pus accent pe forța echipei locale care se vede și în rezultatele alegerilor, și în rezultatele administrației locale. Președintele PNL Nicolae Ciucă a spus că „acolo unde sunt administrații liberale, se văd rezultatele în dezvoltarea comunităților”. Acesta consideră că organizațiile cum este cea din Arad sunt „modele care trebuie împărtășite altora”, exemple de organizare și eficiență.

Din partea liderilor locali au vorbit președintele PNL Municipiul Arad, deputatul Sergiu Bîlcea, prim-vicepreședintele PNL Arad Iustin Cionca și președintele Gheorghe Falcă. Liderul PNL Arad a vorbit despre succesul PNL fondat pe o concepție de dezvoltare și a trasat direcțiile de dezvoltare pe care trebuie să le urmeze PNL la Arad și la nivel național.

 

Galerie foto (151)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite