Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

„Zilele Teologiei și Culturii Arădene” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul UAV

„Zilele Teologiei și Culturii Arădene” la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul UAV
Comentează
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, din Arad, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Episcopia Caransebeșului, Episcopia Devei și Hunedoarei și Seminarul Teologic Ortodox Arad a organizat prima ediție a manifestării „PATRIMONIUM. Tradiție, Comunitate, Valori. Zilele teologiei și culturii arădene”. 
Miercuri, 16 septembrie, la sediul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, la ora 10, a avut loc vernisajul expoziției „Generații de preoți și teologi arădeni”, care cuprinde manuscrise, cărți de patrimoniu și obiecte personale aparținătoare preoților și teologilor arădeni din secolul XX. Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, Pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja, a vorbit despre semnificația manifestărilor academice, bisericești și culturale care de acum se vor organiza în fiecare an în preajma zilei de 18 septembrie. Teologia trebuie să fie parte integrantă în proiectul de reconstituire și restaurare a patrimoniului local arădean, și într-un dialog constructiv preocupările istoricilor și cercetătorilor.
Expoziția a fost realizată și prezentată de Arhid. Gheorghe Hodrea, slujitor al Catedralei Vechi din Arad, care a adunat în timp diverse obiecte personale, cărți și documente aparținătoare profesorilor de teologie, preoților de la Catedrala Veche, precum și teologilor și muzicienilor, care s-au preocupat de muzica bisericească corală și de strană. 
Sala de lectură a Bibliotecii Facultății a găzuit o masă rotundă, la care au participat profesori ai facultății și istorici de marcă ai Aradului, doctoranzi și profesori de religie. Întâlnirea a propus un dialog cu tema: „Oportunități și perspective privind valorificarea patrimoniului bisericesc-cultural al Aradului”. Au fost evidențiate noi direcții de cercetare a istoriei locale și ecleziale, prin care să se valorifice bogatul patrimoniu documentar și istoric al Aradului, de la arhive la publicații vechi, la fotografii și tablouri de epocă, sigilii și steme bisericești, prapuri și blazoane, la presa vremii și chiar arhive și colecții personale.
Aula Facultății de Teologie Ortodoxă a găzduit de la ora 18 lansarea volumului „Dialoguri”, a Protos. dr. Agapie Corbu, Directorul Centrului de Studii Filocalice „Sfântul Isaac Sirul”, din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. Volumul a apărut la Editura „Sf. Nectarie”, în seria „Lectio divina” și se bucură de o largă apreciere în rândurile intelectualilor și teologilor români. Prezentarea lucrării a fost făcută de către Protos. lect. univ. dr. Nicolae Tang, care a adus în atenția publicului unicitatea scrierii în spațiul teologic și duhovnicesc românesc. A urmat o sesiune de dialog, pe baza întrebărilor din partea publicului, care au facilitat o înțelegere mai atentă a conținutului cărții lansate.
„Universitatea „Aurel Vlaicu”, prin Facultatea de Teologie Ortodoxă, lansează o serie de manifestări culturale care se dorește să devină, în anii următori, o constantă în viața culturală arădeană. Preocupările pentru valorificarea patrimoniului bisericesc cultural local contribuie conservarea unei moșteniri pe care suntem datori să o păstrăm și să o facem cât mai cunoscută, pentru că avem obligația să ne onorăm cum se cuvine valorile spirituale”, a declarat dr. habil Ramona Lile, Rectorul UAV.
 
 
Dekany Alexandru Tiberiu,
responsabil presă

Galerie foto (4)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite